Salonul Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” – promotor al valorilor culturale autentice din Oltenia de sub munte
Joi, 16 mai, a debutat cea de-a IX-a ediție a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi, a organizat sâmbătă, 11 mai, un pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca și la mănăstirile Sfântul Pantelimon și Sfântul Fanurie, în cadrul programului „Phirutno vaś o des - Pelerin pentru o zi”.

Arhiepiscopia Râmnicului a îmbrăcat haine de sărbătoare în perioada 10-12 mai, cu prilejul sărbătorii „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia”. Sfântul Ierarh Calinic a păstorit Eparhia Râmnicului între anii 1850-1867, iar după mutarea lui în Împărăția lui \Dumnezeu ocrotește din ceruri și este grabnic ajutător tuturor celor care îi cer mijlocirea.
În ziua hramului a fost săvârșită Sfânta Liturghie de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolitul Olteniei, și Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințiții Părinți Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Visarion, Episcopul Tulcii, Paisie Lugojeanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, la finalul căreia a fost sfințită racla în care au fost așezate părticele din moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Iubitorii cântării bisericești și religioase au participat vineri, 10 mai, la concertul pascal, susținut, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, de Corala Preoților din Arhiepiscopia Râmnicului la Teatrul Anton Pann din municipiul Râmnicu-Vâlcea. Corala a fost dirijată de pr. prof. dr. Siluan-Dumitru Scurtu.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin coordonarea Biroului de Învățământ și Activități cu tineretul, la Paraclisul Arhiepiscopal Buna Vestire din Râmnicu Vâlcea a avut loc în seara zilei de 9 mai, o nouă întâlnire cu tinerii.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada Sărbătorii Învierii Domnului, Liga Femeilor Creştine Ortodoxe a desfăşurat o serie de acţiuni în sprijinul persoanelor sărace, din evidenţa Asociaţiei, dar şi în colaborare cu preoții de la parohiile Sâmbotin şi Fedeleşoiu.