Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a sfințit noul sediu al Protoieriei Drăgășani
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a fost prezent marți, 13 noiembrie, în mijlocul preoților din Protoieria Drăgășani unde a prezidat lucrările conferinței preoțești, a sfințit noul sediu al protoieriei și Paraclisul Sfântul Ioan Gură de Aur, construit în cadrul acestuia.
Lucrările conferinței preoțești au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Drăgășani, pentru ca ulterior, la noul sediu, să se desfășoare lucrările în plen. În cadrul acestora, au fost prezentate personalități bisericești și laice care au contribuit la realizarea Marii Uniri și au fost dezbătute aspecte ale vieții bisericești și ale misiunii pastorale din comunități.
Vorbind despre idealurile de unitate ale celor care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri, Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Biserica dintotdeauna a militat pentru unitatea oamenilor și, același timp, pentru salvarea specificității personale, pentru menținerea identității neamului.
Fără a ne păstra conștiința de neam, fără a lupta pentru unitatea noastră, fără a păstra nealterată credința noastră ortodoxă pe care am primit-o ca dar suprem de la moșii și strămoșii noștri, nici constituția, nici altă carte de legiuri nu mai poate avea vreo valoare.
Valorile autentice românești n-au putut fi despărțite niciodată de iubirea de neam, de familie, pentru că virtuțile sale au fost întotdeauna blândețea, bunătatea, generozitatea, virtuți pe care fiecare preot trebuie să le afirme în parohia sa”.
Chiriarhul Râmnicului a săvârșit, în continuare, slujba de sfințire a noului sediu al protoieriei, în prezența părinților consilieri, a preoților, a reprezentanților autorităților locale și ai instituțiilor de învățământ militar din municipiu.
La finalul slujbei de sfinţire, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie l-a instalat pe noul protoiereu, părintele Daniel Bîrneață și a oferit diplome de vrednicie domnului Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgășani și preoților, care au sprijinit lucrările de construire a noului sediu.
„Ridicarea acestui sediu este rodul conlucrării dintre protopopi, autorități locale și preoți, pentru că, pe lângă activitatea administrativă, aici se vor desfășura numeroase proiecte sociale și misionare, pentru ajutorarea semenilor, dar și proiecte educative prin care pot fi cultivate valorile creștine și naționale”.