Activități social-filantropice la Parohia Pietrari
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Parohia Pietrari a finalizat renovarea casei unei familii aflată în dificultate din comunitate.
„Lauda creştinilor este primirea străinilor şi milostivirea. Lauda şi mântuirea creştinilor este că, totdeauna, la masa lor, săracii şi sărmanii şi străinii să mănânce împreună cu ei, că din casa lor Hristos niciodată nu va lipsi, spune Sfântul Efrem Sirul, și, astfel, cu gândul la îndemnul Sfinților Părinți de a fi milostivi, am reușit să renovăm casa unei persoane aflată în situație de risc social din Parohia Pietrari, care nu era potrivită pentru un trai decent. Am contribuit cu materialele de construcție necesare cu care a fost consolidată fundația și casa integral, au fost izolați pereții, a fost refăcută scara și s-a construit o alee (rampă) din beton, de la casă până la șosea, necesară deplasării cu scaunul cu rotile. Activitatea s-a realizat și prin implicarea preotului Florin Șerban, cât și a mai multor enoriași”, a precizat părintele Viorel Diaconu.