Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Învierea Domnului aduce în lume pacea ca stare duhovnicească a celui ce trăiește Împărăția Sa înlăuntrul său”

Înaltpreasfinția Sa a împătășit cuvânt de învățătură, încredințându-i pe cei prezenți că „fără credința în Înviere nu este cu putință a afla sensul vieții. Nimic din cele ale lumii acesteia nu își găsește rațiunea fără Înviere. Dacă moartea este sfârșitul existenței, atunci nu există o raționalitate a lumii. Prin moartea și Învierea Sa, Mântuitorul Hristos desființează moartea ivită în lume ca urmare a păcatului, redându-i omului veșnicia, readucând întregii făpturi raționalitatea sa. Viața veșnică nu trebuie considerată o noțiune abstractă, o realitate existențială presupusă, ci este părtășia la viața lui Hristos, El fiind, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, „întâiul născut din morţi” (Coloseni I, 18), noi înviind doar prin Învierea Lui, așa cum sfinții isihaști: Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț pe care întreg anul acesta îl comemorăm în chip deosebit, ne învață: „Noi prăznuim Paștile, după Evanghelie, adică trecerea firii noastre, întru Hristos, de la moarte la viață, de la stricăciune la nestricăciune” .

„Părtași fiind la Învierea Domnului - a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie - suntem chemați să ne schimbăm modul de viețuire, modul de gândire, modul de a ne raporta la semenii noștri: „Aşadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu” (Coloseni III, 1-3). „Cugetarea la cele de sus”, după Sfântul Grigorie Palama, reprezintă umblarea „întru înnoirea vieţii” (Romani VI, 3): „Așa precum Hristos a murit în slăbiciunea și necinstea trupului, dar a înviat după putere și slavă dumnezeiască, tot așa și cei ce-și trăiesc viața lor după Hristos sunt semănați după moarte, cum iarăși spune Pavel, întru slăbiciune și necinste, dar se vor scula întru putere și slavă (I Corinteni XV, 43), primind un trup slăvit și înveșnicit, așa cum a avut Hristos după Înviere”. Trăirea credinciosului „întru înnoirea vieții” înseamnă trăirea în bucuria și pacea pe care Învierea Sa o aduce. Cuvintele Sale adresate după Înviere au fost cele prin care a binevestit Împărăția cea Nouă, Împărăția bucuriei și a păcii, femeilor mironosițe adresându-le îndemnul „Bucurați-vă!” (Matei XXVIII, 9), iar Sfinților Apostoli: „Pace vouă!” (Luca XXIV, 36; Ioan XX, 19; 21; 26); însăși înomenirea Sa a fost anunțată ca venirea păcii și bucuriei: „Nu vă temeţi! Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul [...]. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca II, 10; 13-14 ). Pacea și bucuria sunt elementele principale ale Împărăției lui Dumnezeu, împărtășite ca binecuvântare a Acesteia, prin Persoana Mântuitorului Hristos Cel Înviat: „Căci Împărăţia lui Dumnezeu [...] este pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani XIV, 17).