Slujire arhierească în Parohia Fedeleşoiu
În Duminica a XXI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Fedeleşoiu.
În Duminica a XXI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Fedeleşoiu.
Miercuri, 7 octombrie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Protopopiatul Drăgășani, la Parohia Fîrtățești II, din comuna Fîrtățești, județul Vâlcea, s-a întrunit Cercul pastoral-misionar Măciuca.
Marţi, 6 octombrie 2015, în Protopopiatul Horezu a avut loc obișnuita întâlnire a Cercului pastoral-misionar Horezu II, care s-a desfășurat la Parohia Horezu I. Manifestarea a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
În data de 29 septembrie 2015, Parohia „Sfântul Grigorie Decapolitul” din satul Sînbotin, comuna Dăeşti, Protopopiatul Călimăneşti, judeţul Vâlcea, a fost gazda unei noi întâlniri a membrilor Cercului pastoral Gura Văii.
În prima zi a lui octombrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului, un praznic cu adânci semnificații în viața creștinilor. Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în Biserica Vlaherne, din Constantinopol. Pe 1 octombrie 911 se făcea Priveghere în această biserică, pentru salvarea cetăţii, care era asediată. La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii.
Mănăstirea Nicula a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute evenimentul cultural-spiritual intitulat „Colocviile de la Nicula”, ediția a VI-a, ce a avut menirea de a comemora o serie de mari personalități ale culturii și spiritualității românești, care își dorm somnul de veci în cimitirul acestei sfinte mănăstiri.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, astăzi, 29 septembrie 2015, la Parohia Bumbuiești din Protopopiatul Călimănești a avut loc întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Loviștea. La această întâlnire au luat parte preoţii parohi și preoții slujitori din parohiile Câineni I, Câineni II, Grebleşti, Bumbuieşti, Boişoara, Găujani, Titești, Poiana, Spinu, Bratoveşti, Mlăceni, Perişani-Băiaşu, Racoviţa şi Robeşti-Balota.
Pentru intensificarea activităţii pastoral-misionare din Protopopiatul Drăgăşani, clericii arondaţi cercului pastoral-misionar Orlești s-au întâlnit, marți, 22 septembrie 2015, în Parohia Alba Olanu I, comuna Olanu, judeţul Vâlcea. Cu această ocazie s-au dezbătut probleme culturale, misionare, sociale şi probleme de actualitate în scopul comunicării mai bine a realităţilor din fiecare parohie şi a identificării metodelor de pastoraţie specifice mediului urban sau rural în care preotul îşi desfăşoară activitatea.
Arhiepiscopia Râmnicului și Asociația Liga Femeilor Creștine Ortodoxe vă invită la evenimentul prilejuit de prima conferință din seria „Femei creștine despre femei creștine” în cadrul căruia va fi
În duminica a XVIII-cea după Rusalii, 27 septembrie 2015, când este prăznuit Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea și-a serbat hramul.
În data de 17 septembrie 2015, Parohia „Sfântul Gheorghe” din satul Călineşti, Protopopiatul Călimăneşti, judeţul Vâlcea, a fost gazda unei noi întâlniri a membrilor Cercului pastoral Valea Lotrului, la care au participat pr. dr. Preoteasa Daniel, pr. prof. Chima Vasile (Parohia Brezoi I), pr. Şerban Daniel și pr. Cârmici Sorin (Parohia Brezoi III), pr. Ionescu Gabriel (Parohia Călineşti), pr. Moţoc Gheorghe (Parohia Sălişte), pr. Rogoz Marius (Parohia Malaia), pr. Barbu Adrian (Parohia Ciunget) şi doamna Duţă Aurora, professor de Religie la Liceul „Gheorghe Surdu” din Brezoi.
În cadrul manifestărilor dedicate Marelui Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al Râmnicului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, joi, 23 septembrie 2015, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” - Vâlcea, s-a desfăşurat manifestarea „O nouă dimensiune a bibliotecii publice: activităţile social-comunitare”.