Eşti aici
Învățământ
-
Eroii neamului cinstiți de către elevii din Călimănești la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel
„Neamul este etern prin cultul eroilor. Eroii sunt cei dragi nouă... Eroii, oameni căzuţi pe câmpurile de luptă de-a lungul istoriei, au luptat pentru apărarea pământului strămoşesc, a fiinţei naţionale, pentru apărarea religiei. Ei şi-au dat viaţa pentru ca noi să fim liberi, ei sunt eroii noştri", afirma, în secolul trecut, marele savant Nicolae Iorga.
6 Iunie 2019 -
Manifestări duhovnicești-culturale de Ziua Eroilor la Parohia Tomșani
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la sărbătoarea Înălțării Domnului, joi 6 iunie, la parohiile din Protopopiatul Horezu s-au desfășurat manifestări duhovnicești-culturale care au readus în memoria participanților jertfa eroilor căzuți pentru apărarea Patriei şi a credinţei strămoşeşti.
6 Iunie 2019 -
Pelerinaj pentru copiii din cadrul Cercului de creație al Parohiei Călimănești II
Sâmbătă, 1 iunie, copiii din cadrul Cercului de creație al Parohiei Călimăneși au fost beneficiarii pelerinajului organizat de parohie la Mănăstirea Polovragi, fiind vizitate peșterile Mierii și Polovragi dar și monumentele brâncușiene din Târgu-Jiu.
4 Iunie 2019 -
Activități dedicate copiilor la Parohia Brezoi I
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în parohia Brezoi I s-a desfășurat sâmbătă 1 iunie activitatea intitulată „Curcubeul Culorilor” , eveniment derulat în parteneriat cu Liceul „Gheorghe Surdu” și Primăria Brezoi.
3 Iunie 2019 -
Desenăm pentru viață
Cu Arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, reprezentat de doamna Andra Bică, Inspector Școlar General, vineri, 31 mai 2019, în parcul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat activitatea Desenăm pentru viață.
31 Mai 2019 -
Festivitatea de premiere a Concursului interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească”
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Înalpreasfințitului Părinte Dr. Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, reprezentanților Ministerului Educației Naționale, Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, membrii Comisiei Centrale, în Sala Lahovari din Râmnicu-Vâlcea, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor paricipanți la etapa națională a Concursului interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească”, desfășurat în perioada 22-26 mai.
25 Mai 2019 -
Premiu pentru Seminarul Teologic din Râmnicu-Vâlcea la Concursul Național de Folclor „Tradiţie şi spiritualitate în satul românesc”
Sectorul Teologic – Educațional al Patriarhiei Române a organizat, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, Concursul Național de Folclor: Tradiţie şi spiritualitate în satul românesc.
Concursul s-a adresat elevilor Seminariilor şi Liceelor Teologice Ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Române.
17 Mai 2019












