Protoieria Călimănești a oferit daruri copiilor din centrele de plasament din Râmnicu-Vâlcea
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Protoieria Călimănești a oferit în data de 19 aprilie daruri tinerilor și adulților din Complexul familial pentru recuperarea copilului cu dizabilități Goranu, Căsuța Nicoleta Băbeni, Centrul de primire în regim de urgență pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat – Râmnicu-Vâlcea, Complexul de 6 apartamente – Locuințe de tip familial, Centrul Maternal Râmnicu -Vâlcea și la Centrul Petria, al Parohiei Trăistari. Astfel, au fost distribuite pachete pentru un număr de 180 de persoane vârstnice și copii care se află într-o perioadă dificilă și au nevoie de sprijin.
Alături de copii și de personalul social al celor șase centre, au fost coordonatorii acțiunii social-filantropice, și anume doamna Viorica Adriana Iancu, consilier social-filantropic eparhial, părintele protoiereu Nicolae Moga, al Protoieriei Călimănești și părintele secretar Cătălin Țicu.
„Reprezentanți din cadrul Protoieriei Călimănești au oferit persoanelor găzduite în aceste centre pachete cu alimente, dulciuri şi cărți de rugăciune. Astfel, prin această acțiune am încercat să bucurăm cât mai multe suflete, în perioada aceasta dinaintea marii sărbători a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a dobândi și noi la rândul nostru, bucurie sufletească”, a spus părintele protoiereu Nicolae Moga.