Proiectul social „Milostenie creștină în suflet de copil!” derulat în ajun de Sfântul Nicolae
Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Proiectul socio-educațional „Milostenie creștină în suflet de copil!” aflat la a doua ediție, derulat în parteneriat cu Școala „Take Ionescu” din Municipiul Râmnicu-Vâlcea și Centrul de Consiliere și Informare Doamna Maria Brâncoveanu, care oferă servicii de sprijin pentru femei însărcinate și familii aflate în dificultate, face parte din programele social-filantropice desfășurate de către Arhiepiscopia Râmnicului.
Acțiunea social-filantropică a fost derulată în ajun de Sfântul Nicolae, de către Centrul de Consiliere și Informare Doamna Maria Brâncoveanu, în colaborare cu Școala Gimnazială „Take Ionescu”, iar beneficiarii, copii proveniți din medii defavorizate, au primit pachete cu dulciuri, jucării, rechizite și produse vestimentare.
Proiectul a oferit posibilitatea unui număr de peste 400 de copii, din județul Vâlcea, de a aștepta pe Sfântul Nicolae, într-o stare de bucurie și nerăbdare.
„Prin derularea acestei activități, ne-am dorit, să aducem o bucurie în sufletul celor care au o situație financiară dificilă. Elevii care frecventează unitatea noastră școlară sunt foarte sensibili la nevoile celorlalți, la nevoile comunității, așa că s-au mobilizat exemplar și au contribuit la colectarea unei cantități impresionante de hăinuțe, încălțăminte și jucării. Donând fiecare după posibilități, unii mai mult, alții mai puțin, dar din tot sufletul și cu multă bucurie, copiii au dat dovadă de generozitate și solidaritate..”, a precizat doamna Profesor Soare Florina, Director al Școlii Gimnaziale „Take Ionescu”.
„În scopul cultivării și dezvoltării spiritului de solidaritate cu persoanele aflate în dificultate, am încercat să oferim un sprijin material și mai ales afectiv copiilor defavorizaţi din județul Vâlcea, pentru care de multe ori, o nouă zi implică o luptă pentru supravieţuire. Aducem mulțumire atât elevilor cât și tuturor cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale Take Ionescu, implicate în buna desfășurare a acestui proiect, care a oferit elevilor ocazia de a face bine, de a înțelege faptul că valoarea unei fapte poate schimba vieți..” a subliniat doamna Viorica-Adriana Iancu, Consilier social al Arhiepiscopiei Râmnicului.