Proiectul social ,,Liturghia faptelor bune”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cadrul proiectului social ,,Liturghia faptelor bune”, Parohia Ionești II, a venit în sprijinul unei familii nevoiașe, prin donarea de materiale de construcții, privind construirea unei verande și izolarea termică a casei.
Această acțiune vine din lucrarea pastoral–misionară a parohiei, susținută de membrii Consiliului Parohial și de un grup de tineri voluntari.
„Astfel de acțiunile sunt abordate cu seriozitate de Parohia Ionești II, ele făcând parte din latura social-filantropică a Bisericii Ortodoxe, existând o tradiție în acest sens, prin îndemnul Mântuitorului Hristos: ,,Așa să lumineze faptele voastre înaintea oamenilor, ca văzându-le, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri (Matei V, 16)”, a spus părintele paroh Constantin Diaconu.