Pelerinaj cultural-spiritual „Pe urmele marilor ierarhi vâlceni: Patriarhul Justinian și Mitropolitul Bartolomeu”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 17 mai 2026, s-a desfășurat manifestarea cultural-spirituală intitulată „Pe urmele marilor ierarhi vâlceni: Patriarhul Justinian și Mitropolitul Bartolomeu”, eveniment dedicat evocării personalității și moștenirii duhovnicești a celor doi mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, originari din ținuturile vâlcene.
Inițiată de doamna Zenovia Zamfir și coordonată împreună cu doamna Maria Catană, manifestarea a reunit oameni de cultură, elevi, cadre didactice și numeroși locuitori ai Văii Cernei, într-un demers de cinstire a valorilor spirituale și culturale locale.
Programul a debutat la Casa Memorială „Mitropolit Bartolomeu Anania” din localitatea Glăvile, unde preoții Dumitru Popa și Georgian Popa au săvârșit o slujbă de Te Deum. În continuare, domnul primar Iustin Dicu a adresat un cuvânt de bun venit participanților, în care a prezentat importanța pelerinajului.
După parcurgerea unui traseu de aproximativ 15 kilometri, participanții au fost întâmpinați la Mănăstirea Suiești de către părintele Justinian, starețul așezământului monahal aflat în localitatea natală a Patriarhului Justinian Marina.
Evenimentul s-a încheiat cu lansarea volumului Drumeție fără sfârșit, semnat de doamna Luminița Bufanu, moment cultural care a întregit atmosfera de comuniune, reflecție și prețuire a patrimoniului spiritual și identitar vâlcean.









