Eşti aici

Masă caldă, un nou program social al Parohiei Crețeni

21 Ianuarie 2020 / Social

Parohia Crețeni, Protoieria Drăgășani, derulează săptămânal un nou program social-filantropic pentru credincioșii din parohie.

Săptămânal, după participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, credincioșii prezenți la sfintele slujbe primesc din partea Parohiei Crețeni câte o masă caldă, prin grija părintelui protoiereu Daniel Bîrneață, parohul bisericii cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul din Crețeni.

„Este o bucurie deosebită ca, după slujba Sfintei Liturghii, credincioșii prezenți să poată rămână împreună și pentru a servi masa de prânz, mai ales că între beneficiari sunt și persoane în vârstă și singure. Totodată, acest program social-filantropic este și un prilej de a putea discuta diferite aspecte legate de viața parohiei și de viața duhovnicească a fiecăruia, iar astfel preotul să fie mai activ în viața parohiei. Până în prezent, Parohia Crețeni este singura din protopopiat care oferă după fiecare Sfântă Liturghie masă caldă la biserica parohială”, a precizat părintele protoiereu Daniel Bîrneață, parohul Parohiei Crețeni.

Alte articole despre: