Primele școli teologice vâlcene

Primele școli teologice din Eparhia Râmnicului au apărut în cadrul mănăstirilor, încă din secolul al XVII-lea. Tinerii erau instruiți în școli mănăstirești sau parohiale, de către preoți și călugări cărturari. Amintim aici Școala slavo-română de la Cozia, Școala de limbă românească de la Bistrița, Școala slavo-română de la Govora și școlile monahale de la Hurezi, Râmnic și Dintr-un Lemn.

Primele seminarii teologice din Țara Românească au apărut atunci când voievodul Alexandru Ghica (1834-1842) a decretat ca pe lângă toate episcopiile să fie înființate seminarii pregătitoare. Astfel, în anul 1835, arhimadritul Nifon Sevastias, viitorul episcop de Râmnic, a început construirea unui sediu pentru seminarul Eparhiei Râmnicului, în imediata apropiere a Reşedinței Episcopale.

Înființarea Seminarului din Râmnic

Seminarul Teologic Ortodox din Râmnicu Vâlcea a fost înfiinţat în anul 1837, când a fost terminat de construit sediul acestuia. Cel mai vechi document privind existența Seminarului îl constituie o scrisoare semnată de Episcopul Neofit al Râmnicului, din 16 iulie 1837, prin care erau numite cadrele didactice.

Deschiderea oficială a cursurilor a avut loc la 8 noiembrie 1837, cu o clasă de treizeci de elevi, toți fii de preot, și doi dascăli. Școala avea regim de internat. Clădirea, construită special pentru pregătirea slujitorilor Sfintelor Altare, era zidită în apropierea Reşedinței Episcopale din Râmnic.

În perioada 1837-1847, cursurile s-au desfășurat pe o durată de numai doi ani, însă din 1847 s-a primit dispoziţie ca Seminariile să îşi desfăşoare activitatea în cadrul unui ciclu şcolar de patru ani. Se studiau materii teologice, dar și laice, precum: Dogmatica, Morala, Istoria Bisericii Universale, Muzica bisericească, Rânduiala slujbelor bisericeşti, Citirea, Scrierea, Gramatica, Geografia şi Aritmetica.

Seminarul este mutat la Craiova

La 7 aprilie 1847, un trăsnet a aprins casele lui Stanciu Căpățâneanu din Râmnic. S-au prăbușit atunci, mistuite de foc, Reședința Episcopală, Biserica Toți Sfinții, Biserica Sfântul Dumitru și, odată cu ele, Seminarul Teologic.

Din lipsa unei alternative stabile la Râmnic, în luna mai, Seminarul s-a mutat pentru o vreme în metocul pe care Episcopia Râmnicului îl avea la Craiova, funcționând în chiliile Mănăstirii Bucovăț.

În anul 1848, din cauza Revoluţiei pașoptiste, Seminarul a fost închis. La rândul ei, o epidemie de holeră a amânat și ea începerea cursurilor. Abia în toamna anului 1851 Seminarul și-a reînceput cursurile, de această dată în casele serdarului Alecu Dârzeanu din Craiova, pentru următorii trei ani.

Sfântul Calinic, noul ctitor al Seminarului

La 15 septembrie 1850, în vremuri grele, Sfântul Calinic de la Cernica a fost ales  în scaunul vacant de Episcop al Râmnicului-Noul Severin. Sfântul avea atunci 63 de ani. Hirotonia în arhiereu a avut loc la 26 octombrie 1850, iar înscăunarea s-a făcut la Craiova, întrucât Reședința Episcopală din Râmnic fusese părăsită în urma incendiului din 1847.

Îndată după înscăunare, Sfântul Ierarh Calinic a început rezidirea ansamblului episcopal din Râmnic. În anul 1851, el a redeschis Seminarul Teologic, cu sediul în Craiova. Însă după ce a rezidit din temelie Catedrala Episcopală din Râmnic și alte clădiri necesare vieții bisericești, la 1854 el a readus acasă Reședința Episcopală și Seminarul Teologic. Pentru o vreme, dascălii și elevii seminariști au găsit adăpost în casele boierului Nicu Vlădescu.

Vechiul local al Seminarului, stricat de incendiu, a fost refăcut tot de Sfântul Calinic, în 1856. Seminarul a funcţionat fără întrerupere în acest sediu până în 1901, când seminariile de curs inferior (patru ani) au fost desfiinţate, prin Legea clerului. Elevii care urmau cursurile inferioare puteau fi hirotoniţi numai dacă urmau şi cursurile superioare, la Seminariile din București sau Iași.

Seminarul este reînființat la Mănăstirea Bistrița

Deoarece foarte multe parohii au rămas vacante, marele ctitor al învăţământului modern, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, anume Spiru Haret (1897-1910), a hotărât reînfiinţarea a două seminarii, unul dintre ele cu sediul în Râmnicu Vâlcea.

În anul 1904, din pricina faptului că vechiul sediu nu putea fi folosit, Episcopul Atanasie Mironescu a hotărât ca Seminarul să-şi redeschidă cursurile la Mănăstirea Bistriţa, din comuna Costești, în fostul palat de vară a lui Barbu Știrbey, unde a funcționat în bune condiții, până în anul 1911, când Episcopul Ghenadie Georgescu a cerut Ministerului strămutarea Seminarului în vechiul sediu din Râmnicu Vâlcea.

Precizăm aici și faptul că, între anii 1915-1948, la Mănăstirea Bistrița a funcționat și un Seminar monahal de fete, condus de stareța Olga Gologan. Această instituție, creată de către Societatea Acoperământul Maicii Domnului, dorea să le ofere tinerelor călugărițe o educație creștină. Tinerele realizau și programe artistice: coruri, recitări, scenete religioase, chiar și teatru, mai ales istoric și religios. În anul 1948, când Seminarul monahal a fost desființat de comuniști, la Bistrița se aflau 700 de eleve interne și aproximativ 300 de călugărițe și surori.

Un nou sediu, o nouă pierdere

Întrucât cursurile se întindeau pe o durată de opt ani, iar numărul elevilor era în continuă creștere, vechea clădire a Seminarului s-a dovedit curând neîncăpătoare. Astfel, la 22 septembrie 1913 s-a pus piatra de temelie a noului Seminar, pe terenul Episcopiei, la intersecția bulevardului Carol I cu strada Capela. Aripa de răsărit a fost terminată de construit în anul 1914, iar aripa de nord a fost terminată în anul 1922. Seminarul deținea în acea perioadă o bibliotecă impresionantă, cu un total de 16.000 de cărți, precum și o valoroasă colecție muzeală de zoologie și arheologie.

La 1 noiembrie 1939, când a fost înființată Mitropolia Olteniei, Râmnicului și Severinului, cu reședința la Craiova, Episcopia Râmnicului-Noul Severin a fost desființată, aceasta din urmă fiind reînființată abia la 20 aprilie 1945. În această perioadă, timp în care s-au desfășurat luptele celui de-al Doilea Război Mondial, în clădirea Seminarului de la poalele dealului Capela, a fost organizat Spitalul nr. 534, condus de doctorul Alexandru Teodorini, pentru răniții aduși de pe front.

În anul 1948, când a fost adoptată Reforma învăţământului, Școala a fost despărțită de Biserică, Seminarul Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea a fost desființat, iar clădirea acestuia, împreună cu toate bunurile ei, a trecut în patrimoniul Statului.

După anul 1948, în clădirea Seminarului a funcționat, pe rând, Şcoala Medie Tehnică de Comerţ, Şcoala Medie de Fete și Liceul Teoretic Vasile Roaită, numit ulterior Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân.

Până în anul 1990, vreme de aproape 40 de ani, elevii seminariști vâlceni au studiat la Seminarul Teologic Sfântul Grigorie Teologul din Craiova, înfiinţat în anul 1952.

Istoria modernă a Seminarului

În anul 1990, la solicitarea Episcopului Gherasim Cristea al Râmnicului şi la propunerea Comisiei de Învăţământ a Cancelariei Sfântului Sinod, s-a aprobat reinfiinţarea Seminarului Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea. Deşi s-a solicitat în mod repetat retrocedarea măcar a unei părți din vechea clădire a Seminarului, în care azi funcționează Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, răspunsul a rămas unul negativ.

În toamna anului 1990, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, conducerea Seminarului a obţinut şi a amenajat în grabă fostul sediu al Unităţii Militare de Pompieri din Râmnicu Vâlcea. Clădirea, veche şi insalubră, avea pe atunci doar două clase, un hol şi o fostă baie, toate pardosite cu beton şi încălzite cu sobe vechi. Cursurile au început abia la data de 4 noiembrie 1990, cu un număr de 70 de elevi, repartizaţi în două clase, şi cu trei preoţi profesori pentru disciplinele teologice.

În perioada 1991-1997, din cauza condiţiilor grele şi a lipsei de spaţiu, Seminarul Teologic a funcționat, pe rând, în clădirea Atelierului mecanic al Colegiului Mircea cel Bătrân, în clădirea Grupului Şcolar Forestier și în clădirea Grupului Şcolar Sanitar din Râmnicu Vâlcea.

Abia în toamna anului 1996, cu finanţare din partea Ministerului Învăţământului, pe terenul fostului Schit Inăteşti din Râmnicu Vâlcea, a început construirea unui sediu propriu pentru Seminarul Teologic. Acesta este primul sediu din ţară destinat unui Seminar Teologic, care a primit aprobarea de construire de la Minister, după 1989.

În anul 1997, Seminarul Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea și-a primit elevii în noul sediu, unde își desfășoară activitatea și azi.