Absolvenți de seamă

Deși îi vom enumera, pe cât ne va sta în putință, doar pe aceia pe care istoria s-a încăpățânat să nu îi uite, pentru viața și realizările lor mărețe, noi nu îi uităm nici de ceilalți absolvenți ai acestui vechi Seminar Teologic, sutele și chiar miile de preoți care au slujit Biserica lui Hristos și Neamul românesc, în sate și orașe, în școli, spitale și pe front, întru apărarea dreptei credințe și a pământului strămoșesc.

*

Prof. Ilie Benescu (1825-1901). A studiat la Râmnic între anii 1837-1841. S-a remarcat ca profesor de Dogmatică, Morală, Retorică, Pastorală și Limba greacă la Seminarul Central din București (1851-1871), apoi la Liceul Sfântul Sava, după 1871. A adormit întru Domnul în 1901, la București.

Prof. Dr. Ioan Cornoiu (1861-1913). A studiat la Râmnic între anii 1873- 1877. S-a remarcat ca profesor de Enciclopedia și Metodologia studiilor teologice, ca și de Exegeza și Introducerea în Noul Testament (1895-1913), la Facultatea de Teologie din Cernăuți. A publicat în revistele Biserica Ortodoxă Română și Revista Ortodoxă. A scris cartea Introducere în cărțile Noului Testament (București, 1903, 1911), manual pentru seminariile teologice, apoi a fost numit profesor la Seminarul Central din București (1903-1913).

Prof. Dr. Constantin Chiricescu (1863-1929). A studiat la Râmnic între anii 1875-1879. S-a remarcat ca pedagog al Seminarului între anii 1883-1884, apoi, ca profesor de Dogmatică, la Seminariile din Huși (1889-1892) și Iași (1892-1894). A fost profesor de Patrologie și Istoria dogmelor, la Facultatea de Teologie din București (1894-1928) și director, în Ministerul Cultelor (1899-1900). A scris mai multe cărți: Sfântul Apostol Pavel după Sfânta Scriptură, publicată în revista Biserica Ortodoxă Română (1897-1898) și, apoi, separat (1898); Ermeneutica Biblică (1895); Arheologia Biblică (1903, 1923); Introducere în Sfintele cărți ale Testamentului vechi (1903, 1922); Istoria dogmelor (litografiat, 1904); Istoria Bisericii Române (litografiat, 1896); Patrologia (litografiat, 1904); 20 de cuvântări (1900); Privire asupra instituțiunei sinodale în diferite Biserici Ortodoxe de Răsărit (1909) etc.

Pr. Prof. Dimitrie Lungulescu (1867-1945). A studiat la Râmnic între anii 1888-1893. S-a remarcat mai ales ca preot militar în Corpul I Armată și ca profesor al Școlii de cântăreți din Craiova. A militat pentru emanciparea țărănimii. A scris mai multe cărţi: Explicație asupra tipicului dumezeieștilor servicii cu rânduiala din Triod și Penticostar (1914); Manual de practică liturgică (1926); Viața și minunile Episcopului Calinic cel Sfânt (1930); Rolul preotului militar în timp pace și de război (1933), unul dintre puținele studii de pastorație militară din spațiul românesc; articole și predici, în revistele Renașterea și Revista Culturală.

Pr. Teodor Bălășel (1869-1941). A studiat la Râmnic între anii 1885-1889. S-a remarcat în special ca folclorist, fiind socotit de mulți drept cel mai de seamă folclorist din Oltenia și chiar ctitorul folclorului oltenesc. A strâns toată viața opera de folclor, pe care le-a oferit spre publicare Academiei Române, încă din 1892. O mare parte din opera lui a fost publicată postum: Băuturile spirtoase (1900); Casele și curțile țărănești (1909); Polemici și cronici (1912); Povestiri populare române (1912); Ostrovul de la Călimănești. Povestiri (1931); Cămătarul fix (1935); Împăratul și ciobanul (1938); Versuri populare române (620 pag.); Cântece populare oltenești (1967, 732 pag.).

Episcop Prof. Ghenadie Niculescu (1874-1942). A fost profesor și director al Seminarului între anii 1910-1911 și 1913-1922. S-a remarcat ca Episcop al Buzăului (1923-1942). S-a preocupat în special de îndrumarea activității misionare și cultural-editoriale. A binecuvântat și coordonat revistele Îngerul și Buletinul Episcopiei Buzăului.

Episcop Antim Petrescu (1875-1919). A studiat la Râmnic între anii 1889-1893. S-a remarcat ca preot, la Garnizoană, și profesor, la Liceul militar craiovean. A fost arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei (1912-1918) și arhiereu locțiitor al Episcopiei Râmnicului (1918-1919). A scris mai multe cărți: Epistola către Diognet. Studiu patristic (1902); Cu Iisus, pe drumul către Golgota (1910, 1913); Cum și ce trebuie să cugetăm despre Iisus Hristos? Schiță apologetică (1910); Ajunul Nașterii Domnului (1914); Pildele Mântuitorului Iisus Hristos (1914); Fericitul Augustin (1915); Din viețile mucenicilor creștini care au fost ostași (1918), scriere în care se simt profundele ecouri dramatice ale Războiului Mondial și Unirii naționale.

Pr. Prof. Petre Partenie (1882-1946). A fost profesor de Istorie bisericească, Dogmatică și Studii biblice la Seminarul din Râmnic (1912-1926), dar și director al acestuia (1924-1926). S-a remarcat și ca director al Seminarului Central din București (1926-1940), apoi ca membru în Congresul Național Bisericesc. A scris mai multe cărți: Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei (1907); Istoria sfântă a Vechiului și Noului Testament (1929, 1935, 1937); Parabolele și învățăturile Domnului nostru Iisus Hristos (1929, 1935, 1937); Istoria Bisericească Universală (1935, 1937); Boierul Drăgușin (1923); Nu e loc de divorț (1930); articole și studii în revista Biserica Ortodoxă Română și în alte reviste teologice din Craiova, Râmnicu Vâlcea și București.

Prof. Dr. Toma G. Bulat (1887-1979). A fost profesor de Istorie și Geografie la Seminarul din Râmnic (1921-1923), dar s-a remarcat ca istoric și profesor de Istorie și la Năsăud și Craiova. A fost profesor de Istorie bisericească la Facultățile de Teologie din Chișinău (1927-1941) și București (1941-1947). Este autor a peste 500 de studii inedite de istorie asupra Bisericii Ortodoxe Românești. A înființat și condus revista Arhivele Basarabiei (1929-1939) și, pentru prima dată în țară, Revista de istorie bisericească (începând cu 1943). A fost cofondator al revistei Arhivelor Olteniei (1922-1943) și colaborator la peste 30 de reviste teologice, istorice și istorico-literare din București și Craiova. Printre operele sale în volum se numără: Încercări de bibliografie a istoriei românilor (1919); Contribuții documentare la istoria Olteniei (1925); Din corespondența Episcopului Calinic al Râmnicului (1927); Personalitatea religioasă a voievodului Neagoe Basarab IV (1927), teză de doctorat, susținută la București, în 1924; Întemeierea Mănăstirii Văratec (1931); Istoria Bisericii Române (1935, 1936); Istoria Bisercii Universale (1936); Carte de religie; La croissade de Nicopolis, teză de doctorat susținută la București, în 1924, încă nepublicată.

Episcopul Chesarie Păunescu (1888-1975). A studiat la Râmnic între anii 1900-1904). S-a remarcat ca profesor de Limbi clasice și director la Seminarul monahal de la Cernica (1929-1941), apoi ca profesor și director la Seminarul Central din București (1941-1944). A fost Episcop al Tomisului (1944-1950), apoi Episcop al Tomisului și al Dunării de Jos (1950-1973). A fost un ierarh cu o aleasă viață duhovnicească, cu o profundă dragoste față de cei aflați în suferințele Războiului Mondial, dar și cu o atenție deosebită față de pictarea și restaurarea Catedralelor Episcopale din Constanța și Galați, precum și a altor biserici din eparhie. A tradus mai multe cărți din latină, italiană și rusă.

Mitropolit Prof. Efrem Enăchescu (1893-1968). A fost îndrumător spiritual al Seminarului din Râmnic (1921-1923), apoi profesor în cadrul acestuia (1930-1933). S-a remarcat ca monah îmbunătățit în obștile monahale de la Frăsinei (1908) și Stânișoara (1910). A fost stareț al Mănăstirii Cozia (1921-1928). A fost numit arhimandrit (1923), exarh al mănăstirilor vâlcene (1930-1936), Arhiepisop al Chișinăului (1938-1943), Mitropolit al Basarabiei (1944), apoi îndrumător spiritual al Institutului Teologic din București (1947-1948) și stareț al Mănăstirii Cernica (1948-1952). El a scris Privire generală asupra monahismului creștin (1933-1934), Pe urmele strămoșilor (1938) și o serie de articole, pastorale și cuvântări, în periodicele eparhiei basarabene.

Pr. Prof. Anghel Pârvănescu (1894-1931). A studiat la Râmnic între anii 1908-1916. S-a remarcat ca profesor de Noul Testament și director al Seminarului Sfântul Grigorie Decapolitul din Craiova (1928-1930). A fost un apreciat predicator, conferențiar și misionar al timpului său. A scris Observațiuni și propuneri la traducerea Noului Testament al părintelui Grigorie Pișculescu (1929) și mai mai multe articole, în revistele înființate și conduse de el, anume Renașterea și Mântuitorul.

Pr. Gheorghe Dumitrescu-Bistrița (1895-1992). A studiat la Râmnic între anii 1912-1916. S-a remarcat ca folclorist, fiind cunoscut mai ales pentru Cercul parohial Bistrița, din Mehedinți. A fost profesor de Muzică, la Turnu Severin, apoi director al Școlii primare din Bistrița. A publicat o serie de studii în perioada interbelică. În propria parohie, pe lângă alte instituții culturale, a adunat o arhivă de folclor cu peste 30.000 de piese . A editat revista Izvorașul (1919-1940) și Opaițul satelor (1928-1934). A publicat culegeri de folclor precum: Cântece populare (1919); Cântece naționale (1921); 127 doine și cântece din folclor (1960); Folclor din Oltenia și Muntenia (1968); De la Severin, la vale (1972) etc.

Prof. Vintilă Popescu (1895-1971). A studiat la Râmnic între anii 1907-1916. S-a remarcat ca profesor de Noul Testament și Îndrumări misionare, la Institutul Teologic din București (1956-1958), apoi ca preot responsabil al Parohiei ortodoxe române din Londra (1964-1968). A fost unul dintre cei care au participat la dialogul Bisericii Ortodoxe cu Biserica Anglicană, în perioada interbelică. A participat la Congresul de la Oxford, din 1937. A scris articole și studii în revistele Ortodoxia, Glasul Bisericii și alte periodice teologice din România și Anglia. A editat revista arădeană Catehetul (1940-1942) și, la Londra, buletinul parohial Altarul (1967-1969). A publicat chiar și un Manual de Engleză (1945).

Pr. Prof. Dr. Mihail Bulacu (1898-1985). A studiat la Râmnic între anii 1911-1919, apoi a fost profesor suplinitor de Catehetică și Omiletică în cadrul Seminarului (1923-1924). S-a remarcat ca profesor de Omiletică, la Academia Teologică din Oradea (1926-1929), ca profesor de Religie, la Seminarul Pedagogic Universitar din București (1930-1938; 1942-1944), ca profesor de Catehetică și Pedagogie religioasă, la Institutul Teologic Universitar din București (142-1952) și ca preot paroh, la Biserica Sfântul Elefterie din București (1929-1985). Dintre lucrările în volum merită amintite: Școala catehetică patrictică, ca bază de orientare pentru actuala Școală catehetică (1928); Omilia exegetică biblică (1929); Școala exegetică biblică din Antiohia (1931); Pedagogia creștină ortodoxă (1935); Spiritul catehezei patristice în Școala românească (1937); Noblețea educației creștine, după Sfântul Ioan Hrisostom (1940); Conștiința creștină, după catehezele Sfântului Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului (1944); Omilia despre predică a Sfântului Ioan Hrisostom (1946). O serie de articole și studii, în revistele Glasul Bisericii, Studii Teologice, Ortodoxia, Biserica Ortodoxă Română și alte câteva periodice din Oradea. A inițiat periodicele Buletinul parohiei Sfântul Elefterie (1929-1944), Tinerimea creștină (1931-1938), Duminica copiilor (1934-1938) și Apostolul (1934-1939).

Pr. Prof. Dr. Haralambie Rovența (1898-1946). A studiat la Râmnic între anii 1910-1919. S-a remarcat ca profesor de Exegeza Noului Testament, la Institul Teologic din București (1933-1946), apoi ca director, la Internatul Teologic Radu Vodă (1932-1940). Este o autoritate în Studiul Noului Testament. Dintre operele sale în volum, amintim: Originile și valoarea istorică a Evangheliei după Ioan (1928), teză de doctorat susținută la București, în 1929; Interpretarea Scripturii, după Origen (1929); Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel (1929); Rolul Bibliei în formarea limbii literare (1936); Cine a scris Epistola către Evrei (1933); Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel (1938); Epistola către Coloseni (1946); Iubirea creștină (1936); Pregătirea clerului în spiritul vremii (1940). În afară de articolele și studiile publicate în revistele Studii teologice, Biserica Ortodoxă Română,  Tinerimea creștină, Duminica copiilor etc., i-au rămas, în manuscris, mai multe traduceri inedite și comentarii la epistolele pauline.

Pr. Dr. Dumitru Cristescu (1899-1960). A studiat la Râmnic între anii 1911-1918. S-a remarcat ca preot, la Catedrala Episcopală din Râmnicu Vâlcea (1931-1937) și ca preot paroh, la Biserica Sfânta Vineri-Hereasca din București (1937-1960). A fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor (1938-1940; 1948-1952). A scris Viața și înfăptuirile PS Episcop Vartolomeu Stănescu, până la împlinirea vârstei de 60 de ani (1936), Sfânta Mănăstire Arnota (1937), precum și o serie de articole și studii, în revistele Glasul Bisericii, Ortodoxia, Renașterea (Craiova), Apostolul, Biserica Ortodoxă Română etc.

Prof. Dr. Iorgu Ivan (1899-2001). A studiat la Râmnic între anii 1912-1921. S-a remarcat ca jurist și profesor de Drept canonic. A fost avocat în Baroul Ilfov (1927-1930). A fost profesor, la Școala de cântăreți bisericești din București (1930-1940), apoi profesor de Drept canonic, la Facultatea de Teologie din București (1940-1948) și la Institutul Teologic din Sibiu (1949-1970), suplinitor al aceleiași catedre, la Institutul Teologic din București (1972-1978), și director, în cadrul Ministerului Cultelor și Artelor (1941-1943). A scris mai multe studii, în volum, precum Demisia din preoție (1937), Recăsătoria soților despărțiți (1937) și Chestiuni de Drept Bisericesc (1937), și articole și studii, în revistele Biserica Ortodoxă Română, Studii Teologice, Glasul Bisericii, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Moldovei și Sucevei, Ortodoxia etc.

Patriarhul Justinian Marina (22 februarie 1901 - 26 martie 1977). S-a născut în localitatea Suiești, județul Vâlcea. A studiat la Râmnic între anii 1915-1923. A fost director al Seminarului vâlcean între anii 1932-1933. S-a remarcat, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977), mai ales prin formularea și implementarea Apostolatului social, prin care a reușit să păstreze și să inoveze identitatea Bisericii românești în condițiile atee ale regimului comunist. Deși în condiții vitrege, în cei 29 de ani de păstorire a fost autorul unor acțiuni de maximă importanță pentru viața Bisericii românești, precum: votarea Statului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (1948); Canonizarea din 28 februarie 1950 (Iosif cel Nou de la Partoş, Ilie Iorest, Sava Brancovici, Visarion Sarai, Sofronie din Cioara, Oprea Nicolae din Sălişte și Calinic de la Cernica); Reorganizarea învățământului teologic românesc (1948-1989); Editarea de Reviste centrale mitropolitane și de Periodice ale diasporei române; Reeditarea Bibliei Sinodale (1968, 1975), a Noului Testament (1951), a cărților de cult, precum și a multor manuale necesare învățământului teologic superior și seminarial; a aprobat publicarea multor lucrări de Teologie și Istorie, de la teze de doctorat, la opere monumentale, semnate de mari ierarhi, profesori de Teologie și preoți; a restaurat sute de biserici și monumente de artă, a ridicat noi biserici, a restaurat pictura veche a multor biserici și a pictat altele noi etc. A săvârșit o serie de vizite canonice în Rusia, Georgia (1948), Iugoslavia (1957), Bulgaria (1953, 1966, 1971), Istanbul (1968), Alexandria (1971), Grecia (1963, 1971, 1975) și Israel (1975), pentru relațiile cu Bisericile surori. A vizitat și vechile Biserici orientale din Echimiadzin (1958, 1966), Biserca Coptă (1969, 1971), Biserica Etiopiană (1969, 1971) și Biserica Siriană din Malabur - India (1969), pentru relațiile cu Bisericile nestoriene și monofizite. A participat în delegațiile sinodale din Germania (1970), Austria (1969) și Belgia (1972). Patriarhul a stabilit relații, încă discutabile, cu Bisericile Vechi-catolice și cu Biserica Anglicană. În 1961, Patriarhul Justinian a inclus Biserica Ortodoxă Română în Consiliul Ecumenic al Bisericilor. A scris lucrarea Apostolat social, în 12 volume, publicată între anii 1948-1976.

Pr. Prof. Aristide Geamănu (1902-1980). A studiat la Râmnic între anii 1915-1923. S-a remarcat ca preot misionar în județul Gorj și ca profesor, la Școala de cântăreți bisericești din Târgu Jiu (1927-1980). A scris o serie de cărți și studii: Citiți scrierile bune (1935); Pilde și icoane (1939); În sfântă misiune (1940); articole și studii, în revistele Biserica Ortodoxă Română, Renașterea și Misionarul (Chișinău). A editat mai multe broșuri, în colecția personală Hrană pentru suflet și în revista Foaie pentru suflet.

Pr. Prof. Dumitru Iliescu-Palanca (1903-1963). A studiat la Râmnic între anii 1916-1924. S-a remarcat ca profesor și director al Seminarului Teologic din Curtea de Argeș (1938-1939), apoi, ca profesor, la Seminarul monahal de la Cernica (1939-1940), și ca preot, la Biserica Stavropoleos din București (1940-1948). În anul 1948 a fost arestat de regimul comunist, în cadrul grupului de mistici intelectual-religioși Rugul aprins și condamnat la 20 de ani de muncă silnică. A murit în temnițele comuniste. A scris: Hristos este viața (1932); Biserica luminează și călăuzește cultura (1934); Viața și opera lui Ilie Miniat (1936); Istoria Bisericii Stavropoleos din București (1940); o traducere inedită a operei omiletice a lui Ilie Miniat (1944).

Pr. Prof. Ion Popescu-Cilieni (1906-1956). A studiat la Râmnic între anii 1919-1927. S-a remarcat ca istoric. A fost profesor de Religie și Muzică la Turnu Severin și Craiova (1933-1948) și de Istorie, în Craiova (1948-1956). În paralel, a lucrat ca un fidel colaborator la Muzeul Regional, la Arhivele Statului și la Societatea de Științe Istorice din Craiova.

Pr. Ilie Lăcătuș (1909 - 22 iulie 1983). A studiat la Râmnic între anii 1923-1930. A absolvit cursurile cu Diploma de Virtute, pentru aptitudini sufletești care îl disting între colegii lui. A studiat la Facultatea de Teologie din București (1930-1934). A petrecut șapte ani în penitenciarele comuniste. A fost un preot mărturisitor și deținut politic român al cărui trup, în anul 1998, a fost descoperit neputrezit și răspândind bună mireasmă.

Notă

Părintele Ilie Lăcătușu s-a născut la 6 decembrie 1909, în satul Crăpăturile, județul Vâlcea. Părinții săi, Marin și Maria, au primit de la Dumnezeu șapte copii. A studiat la Seminarul Teologic din Râmnic (1923-1930) și la Facultatea de Teologie din București (1930-1934). La 5 iulie 1931 s-a căsătorit și a primit de la Dumnezeu cinci copii. La 1 septembrie 1934 a fost hirotonit preot și delegat în Parohia Osica de Jos, județul Olt. La 1 noiembrie 1934 a fost transferat în Parohia Buicești, tot din județul Olt. Între anii 1942-1943 a fost detașat, ca preot militar, în cadrul Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria, propovăduind la Odessa și în Parohia Sersenița, din județul Râbnița.

La 19 iulie 1952 a fost arestat de regimul comunist și încadrat în colonia de muncă Galeșu, la Canal, până în octombrie 1952, când a fost încadrat în colonia de muncă Peninsula, împreună cu un grup însemnat de preoți. În septembrie 1953, din cauza bolilor, a fost mutat la închisoarea din Târgu-Ocna. A fost eliberat la 26 aprilie 1954 și a revenit în Parohia Buicești, unde a slujit până la 1 iulie 1959, când a fost din nou arestat și condamnat la cinci ani de temniță. A fost trimis la muncă silnică în colonia Periprava, din Delta Dunării, în lotul preoților olteni. A fost eliberat la 6 mai 1964. I s-a stabilit domiciliu forțat la Bolintin, unde a fost obligat să lucreze ca zidar. Din 20 decembrie 1964, a slujit în Parohia Gârdești, județul Teleorman. În 1970 a fost transferat în satul Cucuruzu, județul Giurgiu. La 11 ianuarie 1978 a fost pensionat, la cerere.

Părintele Ilie Lăcătușu și-a petrecut sfârșitul vieții în spital. Aflat pe patul de spital, el a cerut ca soția sa, dacă aceasta va înceta din viață peste 15 ani, să fie îngropată lângă el. A trecut la cele veșnice la 22 iulie 1983, în Spitalul Panduri, din București. Trupul său nu a fost îmbălsămat, deoarece canoanele bisericești interzic acest lucru preoților de mir și monahilor. A fost înmormântat în Cimitirul Giulești, din București. În septembrie 1998, exact după 15 ani, a încetat din viață și soția părintelui. La 29 septembrie 1998, când a fost înmormântată soția, fiind deschis mormântul părintelui, trupul acestuia a fost aflat neputrezit și răspândind bună mireasmă.