Concertul „Priceasnă din inimă de copil”
Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a organizat Concertul „Priceasnă din inimă de copil”, un eveniment de suflet dedicat Lunii Copilului.
Desfășurat în Scuarul „Mihai Eminescu” din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, concertul a adunat numeroși participanți și iubitori ai muzicii religioase, într-o atmosferă plină de emoție, bucurie și comuniune. Pe scena special amenajată au urcat membrii Coralei de Tineri „Benedictus”, care au interpretat pricesne și cântări religioase, alături de peste 150 de copii, oferind publicului un moment artistic deosebit, încărcat de sensibilitate și trăire duhovnicească.
Evenimentul și-a propus să aducă în atenția publicului frumusețea copilăriei curate, crescute în spiritul valorilor creștine, prin muzică, rugăciune și comuniune. Glasurile copiilor, armonizate cu cele ale tinerilor coriști, au transmis un mesaj profund despre apropierea de Dumnezeu încă din primii ani ai vieții.
Concertul „Priceasnă din inimă de copil” a fost astfel o mărturisire de credință și de iubire față de valorile spirituale care formează sufletele tinerei generații. Prin această inițiativă, organizatorii au oferit publicului un prilej de reflecție, dar și de bucurie autentică, într-un cadru în care copilăria și credința s-au întâlnit în mod firesc și luminos.
Prin organizarea acestui concert, Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” continuă să susțină activitățile dedicate copiilor și tinerilor, promovând educația spirituală, implicarea în viața Bisericii și cultivarea valorilor creștine prin manifestări cultural-religioase de înaltă ținută.









