Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Credința cea neclintită și dorul arzător după comuniunea cea veșnică au aprins în inima Sfântului Mare Mucenic Gheorghe o râvnă sfântă, încât a adus o dăruire jertfelnică mai presus de fire”
„Mărturia asupra dreptei credințe oferite de către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe reprezintă manifestarea unei libertăți transfigurate de Har, în care voința umană intră în sinergie cu lucrarea dumnezeiască. Sfântul Maxim Mărturisitorul învață că „cel unit cu Dumnezeu prin Har depășește hotarele firii, fără a o desființa”, înțelegând prin aceasta că sfântul mucenic s-a făcut părtaș vieții dumnezeiești”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Mănăstirea Suiești, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că „sfinţii mucenici au o cinstire deosebită, pentru că întrupează biruinţa Învierii. Ei sunt martori ai Învierii lui Hristos și, de aceea, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a ales să Îl mărturisească pe Dumnezeu, trecând de la viața aceasta trecătoare, prin suferinţe şi moarte, la viața veșnică.
Mântuitorul Hristos este modelul fiecărui mucenic: „Pildă v-am dat, ca precum v-am făcut Eu vouă să faceţi şi voi” (Ioan XIII, 15). El ne cheamă la viața cea adevărată, la petrecerea întru El, și, în mila Sa, ne împărtășește și puterea de a o trăi. Nu ne cere o simplă urmare dinafară a faptelor Sale, ca o umbră lipsită de viață, ci ne îndeamnă la o prefacere lăuntrică, la dobândirea acelui cuget și a acelei simțiri care au fost întru El.
De aceea, oricine trăieşte şi crede în Mântuitorul Hristos „nu va muri în veac” (Ioan XI, 25-26), întrucât trece prin moarte la viaţă.
În lipsa acestei înțelegeri duhovnicești viața omului și întreaga lume s-ar arăta ca o taină întunecată, fără rost și fără lumină. Fără legătura vie cu Mântuitorul Hristos, martiriul ar părea fi risipit în zădărnicie, iar existența însăși ar deveni o căutare lipsită de sens și de împlinire.
Însă credința cea neclintită și dorul arzător după comuniunea cea veșnică au aprins în inima Sfântului Mare Mucenic Gheorghe o râvnă sfântă, încât a adus o dăruire jertfelnică mai presus de fire, în care s-a oferit cu totul lui Dumnezeu, întru iubire și smerenie.
Desigur, mărturisirea adevărului a izvorât în cugetul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din îndrăzneala cea sfântă a credinței, încât a primit tăria de a rosti fără șovăire ceea ce inima a primit ca lumină. Această îndrăzneală se ridică mai presus de orice teamă, biruind logica omenească, căci nu se sprijină pe puterea omului, ci pe Harul lui Dumnezeu. Totodată, ea izvorăște din conștiința vie că Domnul este scăparea și întărirea noastră, sprijinul neclintit în toate încercările vieții”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.









