Daruri de Sfintele Paști oferite de Protoieria Râmnicu Vâlcea persoanelor nevoiaşe din proiectul Masa pe roţi
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi sub îndrumarea părintelui protoiereu Nicolae Laurenţiu Ceauşu, Biroul de asistență socială al Protoieriei Râmnicu Vâlcea, coordonat de doamna asistent social Florina Popescu, și-a propus să aducă lumină și bucurie în casele celor care nu-și pot permite o masă îmbelșugată de Sfintele Paști.
Acțiunea s-a concretizat în aceste zile prepascale, când beneficiarii aflați în evidența Biroului de asistență socială au primit pachete cu alimente. Au fost oferite beneficiarilor la domiciliul acestora produse pentru masa de Sfintele Paști, cozonaci, ouă, carne și alte alimente de bază. Proiectul Protoieriei Râmnicu Vâlcea asigură zilnic hrană caldă beneficiarilor şi are drept scop îmbunătățirea calității vieții persoanelor defavorizate, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială.
„Postul, însoțit de rugăciune și milostenie ne apropie de Dumnezeu, făcându-ne mărturisitori ai adevăratei credințe și ucenici ai Domnului nostru Iisus Hristos”, a amintit părintele protoiereu Nicolae Laurenţiu Ceauşu.









