Eşti aici

„Vocația familiei creștine în context contemporan”, tema Cercului pastoral misionar din Drăgășani

31 Ianuarie / Cultural

Cercul pastoral-misionar Drăgășani, desfășurat la Parohia „Sfântul Gheorghe” Izvoranu, a constituit un prilej de reflecție teologică și pastorală asupra vocației familiei creștine în contextul contemporan. În cadrul acestei întâlniri, părintele Cătălin Olteanu a susținut comunicarea intitulată „Familia creștină ca spațiu al lucrării harului”, aducând în atenție dimensiunea eclezială a familiei și rolul ei esențial în transmiterea și trăirea credinței. Tema a fost abordată dintr-o perspectivă biblică, patristică și pastorală, subliniindu-se actualitatea și profunzimea învățăturii Bisericii despre familie ca temelie a vieții creștine.

Părintele Cătălin a evidențiat faptul că familia este numită pe drept cuvânt „mica biserică” sau „biserica de acasă”, această denumire neavând un caracter pur simbolic, ci exprimând o realitate ontologică profundă. Familia este spațiul în care persoana umană este chemată să depășească izolarea egoismului individual și să intre într-o comuniune de iubire, după chipul și asemănarea comuniunii de Persoane a Preasfintei Treimi. În acest sens, familia devine locul concret al educației în iubire, al dăruirii de sine și al creșterii duhovnicești, unde relațiile dintre soți și dintre părinți și copii sunt chemate să reflecte relația dintre Mântuitorul Hristos și Biserica Sa.

Sprijinindu-se pe învățătura Sfântului Apostol Pavel, care afirmă că „taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos și în Biserică” (Efeseni V, 32), comunicarea a subliniat caracterul sacramental al familiei creștine. Astfel, familia devine spațiul privilegiat al revărsării harului divin, în care viața cotidiană este transfigurată într-o „liturghie continuă” a slujirii reciproce și a jertfei de sine. Această realitate își are temeiul încă de la începutul istoriei mântuirii, când Dumnezeu a consfințit unitatea dintre bărbat și femeie, spunând: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un singur trup” (Facerea II, 24). În lumina revelației, familia creștină se arată un spațiu al sfințirii vieții, în care se lucrează și se mărturisește taina iubirii dumnezeiești în lume.

Alte articole despre: