Eşti aici

Parohia Râureni a oferit lemne de foc unor familii aflate în situații de risc social

23 Ianuarie / Social

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin Biroul de Asistenţă Socială al Protoieriei Râmnicu Vâlcea, la Parohia Râureni, faptele bune continuă prin ajutorarea celor aflaţi în nevoi.

În spiritul iubirii creștine și al solidarității față de aproapele, în această perioadă de iarnă aspră, Parohia Râureni desfășoară în mod constant acțiuni filantropice dedicate sprijinirii persoanelor aflate în dificultate.

Parohia Râureni a venit în ajutorul familiilor nevoiașe, al persoanelor vârstnice și al celor cu posibilități materiale reduse, oferindu-le lemne de foc necesare pentru încălzirea locuințelor în această perioadă geroasă.

Această inițiativă răspunde unei nevoi reale și urgente, fiind un sprijin concret pentru cei care se confruntă cu lipsuri și greutăți. Prin astfel de fapte de milostenie, Biserica își împlinește misiunea socială, dovedind că credința se manifestă nu doar prin rugăciune, ci și prin fapte izvorâte din dragoste și responsabilitate față de semeni.

Acțiunea filantropică desfășurată de Parohia Râureni reprezintă un exemplu de implicare și unitate în comunitate, aducând nu doar căldură în casele celor ajutați, ci și speranță, mângâiere și întărire sufletească în aceste zile de iarnă.

Alte articole despre: