Parastas pentru arhimandritul Veniamin Micle la Mănăstirea Bistrița

Alături de Chiriarhul Râmnicului au fost prezenți părintele vicar Mercurie Daniel Apostol și stareții mănăstirilor vâlcene. 
Înaltpreasfinția Sa a amintit după slujba săvârșită apoi la momântul arhimandritului Veniamin Micle că acesta a fost un chip luminos al monahismului românesc. 

„Experiența rugăciunii i-a luminat viața. Astfel, a devenit o prezență afabilă în cadrul obștilor monahale în care s-a nevoit, apoi în școlile teologice din țară și din străinătate unde a studiat, în seminariile teologice unde a format generații de slujitori ai sfintelor altare, dar, mai ales, aici, la Mănăstirea Bistrița, unde i-a călăuzit duhovnicește pe toți aceia care s-au încredințat povățuirilor sale.

Monah blând și smerit, a fost preocupat de cunoașterea spiritualității isihaste și a trăit având convingerea că rugăciunea precedă și luminează toate celelalte preocupări ale existenței. De altfel, din rugăciune izvorau toate roadele vieții sale: pacea lăuntrică, blândețea și iubirea față de aproape. Cei care l-au cunoscut au descoperit în cuvântul său un permanent îndemn spre comuniunea cu Dumnezeu, iar în tăcerea sa, noblețea iertării purtată în momentele în care a ales să se jertfească pentru a putea mărturisi bucuria Învierii în Hristos Domnul.

Această bucurie a împărtășit-o statornic întreaga sa viață, în care a căutat să descopere și să rodească, prin rugăciune și fapte alese, darurile lui Dumnezeu și dragostea față de Biserică.

Experiența rugăciunii s-a revarsat în cuvânt ziditor, pe care, având conștiința paternității duhovnicești, l-a împărtășit prin predici și cuvântări omiletice, în numeroasele articole, studii și volume închinate cunoașterii lui Dumnezeu și a modului în care lucrarea sfințitoare se manifestă în comuniunea vie cu El și în care persoana experimentează prezența divină, fiind transformată treptat după chipul lui Hristos.

Chipul Mântuitorului Hristos s-a întipărit treptat și a strălucit în persoana Părintelui Arhimandrit Veniamin pe parcursul celor 86 de ani ai pelerinajului său către Împărăția cerurilor, așa cum a luminat și activitatea sa intelectuală și teologică, ce a fost armonizată cu trăirile interioare și virtuțile monahale.

A privit viața monahală drept chemarea la taina iubirii dumnezeiești, încât, din copilărie, s-a străduit să trăiască o viață bineplăcută lui Dumnezeu, şezând lângă El toată viaţa. Pentru aceasta, a primit nașterea „de sus” și „îngerescul chip”, s-a îmbrăcat în haina mântuirii și în platoșa dreptății, spre a se feri de toată nedreptatea, de toate gândurile cele rele și de cugetele voii sale, iar Dumnezeu a descoperit în inima sa o credință jertfelnică și l-a întărit în lupta duhovnicească pe care a purtat-o în vremea prigoanei atee, dobândind smerenia și răbdarea. Deopotrivă cu acestea, a căutat să înțeleagă și să împlinească voia lui Dumnezeu, pe care a ales-o ca libertate lăuntrică, în pofida multor încercări și greutăți pe care le-a cunoscut.

În cei 70 de ani de viață monahală, părintele Veniamin Micle a îmbrățișat cele mai adânci aspirații ale sufletului către comuniune, fiind în permanență ucenic în Școala Duhului, în care omul trupesc devine om duhovnicesc, iar vederea trupească se luminează prin har și devine vedere duhovnicească.

Împodobit cu mantia virtuților, s-a arătat a fi „înțelept iconom al tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni IV, 1) și, „luând cuvântul ascultării” (I Tesaloniceni II,13), a altoit întru ființa sa cuvintele Mântuitorului Hristos: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Matei XI, 29), dobândind smerenia şi blândeţea, pe care cu prisosinţă Domnul le-a aşezat în adâncul sufletului său.

S-a alăturat, astfel, monahilor purtători ai darurilor dumnezeiești și ai harismelor personale, care, dorind o stare cu totul nepământească, de răstignire a duhului, și-au statornicit viața în rugăciune neîncetată, pentru a fi părtași frumuseții contemplării vieții dumnezeiești.

Astăzi, după mutarea în cereștile lăcașuri, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle este privit drept un chip luminos al monahismului românesc pentru modul în care a reușit să unească rugăciunea, virtuțile și paternitatea duhovnicească, pentru a transmite lumina harului și a modela chipul Mântuitorului Hristos în ceilalți.

Această frumusețe duhovnicească, luminată de strălucirea harului dumnezeiesc, a fost răspunsul cel bun al chemării lui Dumnezeu și roada cea bună,  pe care părintele Veniamin s-a străduit să o așeze drept obol al vieții sale.

În lumina faptelor sale bune, Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să odihnească sufletul cuviosului Său arhimandrit Veniamin în lumina cea neînserată, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit, pentru a primi cele făgăduite prin glasul psalmistului: „cuvioșii Tăi întru bucurie se vor bucura” (Psalmul CXXXI, 9).

Veşnică lui pomenire din neam în neam!”