Eşti aici

Activități cu tinerii la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Vârleni

7 Aprilie / Învățământ

În Duminica a cincea din post, Biserica cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva din satul Vârleni a fost gazda micilor școlari și preșcolari ce au desfășurat ateliere de creație. 

Cei prezenți au avut oportunitatea să participe la a doua ediției a proiectului „Să reînviem tradițiile", unde au participat la încondeierea ouălor de Paște sub îndrumarea părinților și a voluntarilor prezenți. 
Copiilor li s-a arătat cum se vopsesc tradițional ouăle de Paște folosind foi de ceapă și sfeclă roșie.În cadrul întâlnirii, participanții la activitatea catehetică au desfășurat ateliere de desen, de pictură și de lucru manual.
Preotul paroh Ștefan Popa le-a vorbit despre importanța tradițiilor și despre însemnătatea înroșirii ouălor, arătând, totodată, că scopul întâlnirilor desfășurate frecvent in Parohia Vârleni, pe lângă cel educativ, este social, încuranjând schimbul de idei și învățături între copii într-o societate digitalizată.

Alte articole despre: