Vecernia iertării la Catedrala Arhiepiscopală
În seara zilei de duminică, 2 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a oficiat la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea slujba Vecerniei și a Pavecerniței mici, rânduială cunoscută în tradiţia noastră ca „Vecernia iertării”.
Este o slujbă specială, care deschide, din punct de vedere liturgic, perioada Postului Mare. Denumirea Vecernia Iertării vine de la ritualul care are loc în timpul slujbei, în cadrul căruia slujitorii se îmbrățișează cerându-și iertare în mijlocul bisericii, pentru a intra cu inimile curate în Post.
Vecernia Iertării este o rânduială de o profunzime duhovnicească aparte. Iertarea este considerată a fi semnul văzut al iubirii lui Dumnezeu pentru omul căzut în păcat, începând cu protopărinții noștri, Adam și Eva. Totodată, iertarea este lumină din Lumina Învierii lui Hristos, lumină care luminează întunericul păcatelor.
Postul Paștilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe; de aceea în popor e numit, în general, Postul Mare.