„Sfinții Martiri Brâncoveni și-au dăruit fiinţa în întregime lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Mănăstirea Hurezi
În ziua prăznuirii Sfinților Martiri Brâncoveni, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hurezi împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Alături de soborul ierarhilor au fost prezenți stareții mănăstirilor vâlcene și preoții din Protoieria Horezu.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, în cuvântul de învățătură împărtășit obștii monahale, preoților și pelerinilor, le-a vorbit acestora despre modelul de viețuire și credință al Sfinților Martiri Brâncoveni, care „au fost mişcaţi de iubirea şi de dorul de Dumnezeu pe care le aveau în lăcașurile sufletești. Iubirea lui Dumnezeu le-a dat puterea să biruiască frica și să suporte chinurile, renunțând la cele vremelnice și primind moartea mucenicească pentru a trăi în Împărăţia cea veşnică a dragostei și a comuniunii Preasfintei Treimi.
Sfinții Martiri Brâncoveni L-au adorat pe Dumnezeu cu toată existenţa lor şi din această dăruire a izvorât puterea de a se jertfi pentru Hristos, de a primi cu bucurie sfântă martiriul, oferind ca ofrandă întreaga lor existență.
Prin mărturia pe care au dat-o pentru Hristos prin jertfa lor mucenicească, Sfinții Martiri Brâncoveni sunt mlădițe roditoare ale Bisericii și purtători de Dumnezeu, iar împreună cu ceilalți sfinți și mucenici mărturisesc Învierea cea de Obște la care vor fi prezenți în Alaiul Mielului, după cum ne încredințează cartea Apocalipsei.
Au primit cu multă demnitatea moartea martirică având conștiința prezenței lui Hristos, Cel bun şi iubitor de oameni, Care îi întărea în mijlocul chinurilor, căci în mintea lor răsunau dumnezeieștile cuvinte: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă (Matei X, 28). Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei X, 32), căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri (Luca IX, 26).
Și, astfel, pe toate le-au îndurat creștinește și au disprețuit înfricoșările diavolului, având inimă neînfricată, pentru că Hristos Domnul îi întărea în credință, iar îndrăzneala lor, mai bărbătească decât firea, a luat forma mărturisirii adevărului.
Sfinții Martiri Brâncoveni au devenit modele de trăire a credinței, imagini însufleţite ale petrecerii celei după Dumnezeu, ca aceia care au primit har peste har, iar prin mărturisirea lor a strălucit ca lumină a lui Hristos pentru întreaga Biserică”, a accentuat Înaltpreasfinția Sa.
Chiriarhul Râmnicului a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Paisie Lugojanul pentru dragostea arătată Sfinților Martiri Brâncoveni, mijlocitori înaintea lui Dumnezeu spre împărtășirea aleselor daruri cerești.