„La acest Slăvit Praznic să ne lăsăm învăluiți de iubirea dumnezeiască cea dătătoare de viață”
„Se cuvine la acest Slăvit Praznic să ne lăsăm învăluiți de iubirea dumnezeiască cea dătătoare de viață, înțelegând că viaţa fiecăruia dintre noi este așezată sub adumbrirea Fiului lui Dumnezeu întrupat, răstignit și înviat. Hristos Domnul ne-a trecut din moarte către viață și de la pământ către nemărginirea cerului, pentru ca să Se preaslăvească întru noi, căci „a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie” (II Timotei I, 10)”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la slujba celei de a Doua Învieri, la Catedrala Arhiepiscopală.
„Viaţa S-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim viaţa de veci” (I Ioan I, 2) pentru că Domnul Iisus Hristos Cel Înviat este Cel Care-i învie în chip duhovnicesc, prin Duhul Sfânt, pe cei ce se fac fii ai lui Dumnezeu - a accentuat Înaltpreasfinția Sa. Pentru aceea, spune Părintele Stăniloae, Mântuitorul „face totul ca să-i convingă pe oameni despre Învierea Sa, așa cum a făcut totul ca să-i convingă în timpul propovăduirii despre dumnezeirea Sa. Voia să le dea oamenilor putința să creadă în viața lor viitoare prin unirea cu El ca Fiul lui Dumnezeu venit între ei. Își face din Înviere supremul argument al dumnezeirii Sale şi al folosului coborârii Sale ca Dumnezeu în calitate de om”.
„Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă” (Coloseni III, 4). De altfel, viața noastră se îndreaptă către Paștele cel veșnic, unde este „fericitul ospăț al lui Hristos, masa bogată a veșnicelor bunătăți și băutura nouă despre care zice Hristos: «Nu voi mai bea de acum din acest rod al viței, până ce nu-l voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu» (Matei XXVI, 29).
În felul acesta, Îl descoperim pe Mântuitorul Hristos ca pe Izvorul vieții și al nemuririi, Care, atunci când sălășluiește în inima noastră ne îndestulează cu darurile Sale nepieritoare și veșnice. În Pateric se spune că „un frate a întrebat pe unul din părinţi: «Ce este viaţa?» Şi acela, răspunzând, a zis: «Gură care spune adevărul, trup sfânt, inimă curată, gânduri ce nu cutreieră prin lume, cântare cu străpungere de inimă, a petrece în liniştire şi nimic altceva cugetând afară de aşteptarea cu nădejde a Domnului»”.
Domnul Hristos ne-a descoperit iubirea lui Dumnezeu față de noi, însă ne-a învățat faptele iubirii pentru ca și noi să îndrăznim întru împlinirea lor. Arhiereul Cel veşnic S-a adus jertfă fără prihană pentru păcatele noastre (Galateni I, 4) ca, prin Înviere, să iradieze viața dumnezeiască în cei ce se împărtășesc de darurile cerești, prin lucrarea virtuților, iubirea de Dumnezeu și a semenilor. Patimile, Răstignirea și Învierea Domnului ne învață că nimeni nu poate învia dacă nu s-a jertfit mai întâi în focul iubirii față de semeni.
Învierea Domnului este chezășia învierii noastre și, de aceea, să primim această lumină și bucurie cerească privind la Taina Crucii Mântuitorului, dar și la crucea suferințelor celor apropiați nouă: bătrâni, orfani, persoane aflate pe patul de suferință, refugiați ori năpăstuiți ai vremurilor, căutând ca prin bunătatea inimii să-L întâlnim pe Hristos Cel Înviat, Dătătorul Vieții și al bunătăților cerești. Iubirea față de aproapele izvorăște din iubirea față de Dumnezeu și, de aceea, împreună să devenim fii ai Învierii, pentru că doar astfel, în solidaritate și comuniune, suntem chemați să moștenim viața cea veșnică (Matei XXV, 34).
