Rugăciune și recunoștință pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la ceas aniversar

După Te Deum, părintele protosinghel Antim Motorga, starețul Mănăstirii Suiești a rostit un cuvânt de apreciere a vieții, slujirii și activității Înaltpreasfinției Sale, accentuând că „ziua de astăzi  ni se face tuturor zi de mare praznic pentru că ea împlinește rugăciunea și recunoștința Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhipăstorul nostru, al tuturor de obște rugător, sfințitor și mijlocitor către Dumnezeu. Pe cât de mare este bucuria noastră atunci când vine ziua care împlinește cu încă un an vârsta vieții noastre, consumată într-o slujire pământească, cu mult mai mare trebuie să fie bucuria noastră atunci când se adaugă încă un an de viață și de slujire arhierească Ierarhului nostru, care săvârșește atât o slujire pământească, dedicată oamenilor, cât și o slujire cerească, dedicată lui Dumnezeu, întrucât sfințește biserici, casele de pe pământ ale Sale; hirotonește preoți, slujitori ai Lui; sfințește antimisele, altarele de jertfă necontenită adusă lui Dumnezeu; săvârșește toate Sfintele Taine, lucrări sfințitoare unde Dumnezeu ne dă harul Său.

Sfântul Nicodim Aghioritul  ne îndeamnă să cinstim cu covârșire pe arhiereu, întrucât treapta arhieriei este asemănare cu Dumnezeu și „a se asemăna cineva cu Dumnezeu este dar dumnezeiesc, care covârșește cu întregime toate măsurile desăvârșirii omenești. Dumnezeieștii Apostoli și următorii lor, Arhiereii, sunt aceia ce au luat cu soartă pe pământ acest mare privilegiu. Pe aceștia a voit Preaînaltul Dumnezeu să-i osebească de ceilalți oameni cu o cinste mai presus de om și preaînaltă (...) și pentru aceasta se cuvine să se cinstească cu covârșire de tot supusul său.”[1] Despre această asemănare a arhiereului cu Hristos cel Întrupat ne vorbește și Sf. Maxim Mărturistorul în Mistagogia sa, atunci când, în toate momentele Sfintei Liturghii, arhiereul, prin toate mișcările liturgice ale sale, se face chip și icoană lui Hristos: „Prima intrare a arhiereului în sfânta biserică la sfânta adunare este chipul și icoana primei veniri în lume a Fiului lui Dumnezeu și Mântuitorului Hristos prin trup. (...) Iar prin intrarea arhiereului în altar și prin urcarea pe tronul arhieresc se închipuie simbolic înălțarea și reașezarea Aceluia în ceruri și pe tronul cel mai presus de ceruri, după petrecerea în lume.”[2] Așadar, din acestea precum și din toate scrierile Sfinților Părinți ai Ortodoxiei reiese că tot omul trebuie să aducă cinstea cuvenită arhiereilor, rămânând fără temei și fără justificare aceia care necinstesc ierarhul prin cuvinte și prin fapte. Aceștia, deși se îndreptățesc, totuși nu fac dovada că au dreptate, ci vădesc faptul că sunt cuprinși de slăbiciune și de neputința de a crede, neizbutind să vadă dincolo de persoană lucrarea lui Dumnezeu, căci „nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite”(Romani XIII, 1).

La vârsta de 33 de ani ați primit Sfânta Taină a Hirotoniei întru arhiereu și, prin harul Duhului Sfânt, s-a săvârșit asupra Înaltpreasfinției Voastre, după cum spune Sfântul Filaret al Moscovei, „o lucrare văzută în semnele sale, nevăzută în tâlcul ei, tăinuită în legătura dintre semnele și miezul ei”[3]. O lucrare pe care noi cei supuși nu o putem înțelege și nici simți, greu de tâlcuit și de caracterizat, căreia doar harul lui Dumnezeu îi poate tâlcui slava ce se îngemănează cu greutatea pe care o așează pe umeri. Sfântul Apostol Pavel vorbește despre harul care se dă prin punerea mâinilor mai-marilor preoților și care trăiește în omul ce îl primește (I Timotei IV, 14), așadar primind harul arhieriei, el trăiește în Înaltpreasfinția Voastră și îl aveți totdeauna părtaș și împreună lucrător la săvârșirea tuturor lucrărilor, fie ele sfințitoare, fie gospodărești. În aceste două decenii de slujire a Bisericii ați lucrat atât de multe pentru că ați luat aminte la cuvintele Marelui Arhiereu: „Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez”(Ioan V, 17); ați înfăptuit atât de multe pentru că v-ați pus nădejdea în Marele Arhiereu care a zis: „Fără Mine nu puteți face nimic”(Ioan V, 15). Dacă atârnarea noastră de Cel „Care ține toate cu cuvântul puterii sale”(Evrei I, 3) este atât de mare, încât noi fără El nu putem face nimic, atunci lucrarea săvârșită fără Dumnezeu trebuie socotită nu numai netrainică, ci și cu totul neînsemnată. Dar dacă vedem că s-au făcut lucruri trainice și prin ele și în ele se aduce necontenit slavă lui Dumnezeu, înseamnă că ele nu sunt neînsemnate, ci au mare însemnătate și sunt vrednice de laudă pentru că în ele a lucrat și Dumnezeu, aducând la contribuția omenească, pe cea a Sa, dumnezeiască. În acest sens, mărturisim că înfăptuirea atâtor lucruri mari nu depinde numai de o acțiune promptă sau de o aptitudine teoretică, ci izbucnește dintr-o simțire sufletească susținută de harul lui Dumnezeu.

Prin alegerea și înscăunarea în jilțul arhieresc al Eparhiei Râmnicului, mânuind bine firul roșu al trecutului spre a-l înnoda cu cel al prezentului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie  a făcut o țesătură nouă pe care este zugrăvită cea mai impresionantă armonie între inedit și tradițional, prin reactualizarea artei bisericești și a stilului brâncovenesc. Frontispicii și chenare de pe hrisoave de sfințire, cărți și calendare, iconografia dedicată revistelor eparhiale, troițe și lumânărare, stâlpi și arcade, toate își proclamă pe apărătorul și cel mai de bază susținător al artei bisericești în persoana Înalpreasfinției Sale. Toate acestea dau mărturie oricărui iubitor de adevăr care vrea să afle sau să cunoască osteneala în care s-au isprăvit acestea și dragostea sinceră de a le așeza pe toate la picioarele Domnului.

Dovada că a putut realiza atât de multe lucruri în aceste două decenii își trage tăria din nădejdea bună pusă în Dumnezeu și nechibzuirea pe puterile proprii, după cum spune într-o meditație a sa și Fericitul Augustin: „Nu este al omului a voi ceea ce se poate sau a putea ceea ce voiește; sau ceea ce voiește și poate, a cunoaște; ci de către Tine (Doamne, n. ed.) mai vârtos se îndreptează faptele, ale acelora ce mărturisesc că nu de la sine, ci de la Tine se săvârșesc.”[5] Învățând evlavia și cucernicia în primul rând pentru sine, a lucrat prin puterea evlaviei și asupra celor care au depins de Înaltpreasfinția Sa, râvnind să răspândească evlavia față de Dumnezeu, față de Maica Domnului și față de Sfinți între toți semenii, înlesnind și întărirea acesteia în timpurile viitoare, bineștiind că „spre toate este de folos cucernicia, având făgăduința vieții de acum și a celei ce va să vină” (I Timotei IV, 8). Neasuprind niciodată libertatea cu puterea, ci aplecând-o înspre bine cu iubirea, mulți au știut să-i prețuiască omenia și bunătatea, tactul și înțelepciunea, afecțiunea simplă și naturalețea. Norul de griji prin care a trecut ne face să luăm aminte că tăria inimii pe care a dobândit-o își trage obârșia din amar și întristare, de care, nimeni dintre cei iubitori de Dumnezeu nu scapă. Din toate cele grele și apăsătoare a ieșit biruitor având necontenit în fața ochilor pe Biruitorul morții și al iadului, pe Hristos, Dătătorul de biruință.

Ostenitori ai Centrului Eparhial, preoți, monahi și credincioși din tot cuprinsul Eparhiei, autorități centrale și locale, toți cei care conștientizează că se află la umbra cârjei arhipăstorești a Înaltpreasfinției Sale, Îi urează ca Bunul Dumnezeu să-i asculte rugăciunile înălțate pentru toți păstoriții, să Îl sprijine continuu cu harul Său atotlucrător, spre a împlini cele dorite, să sporească și să desăvârșească dragostea și comuniunea dintre noi oameni și Înaltpreasfinția Sa și să Îi dăruiască sănătate și bună sporire în toate.

Întru mulți ani fericiți!”

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a mărturisit recunoștința pe care o poartă tuturor acelora care au contribuit la formarea Sa și pe care îi poartă necontenit în rugăciune, pentru că „suntem învățați de Domnul nostru să dăm glas recunoștinței noastre, lăudând puterea și slava lui Dumnezeu. Viața noastră este un dar pe care îl aducem înaintea lui Dumnezeu, iar în acest sens putem spune că nu doar noi trebuie să ne bucurăm de Tatăl nostru cel ceresc, ci și El trebuie să se bucure de noi, chiar să se preaslăvească prin noi înaintea lumii”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.