Concert Extraordinar de muzică bizantină susținut de Protopsaltul Theodoros Vassilikos
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 6 mai, protopsaltul Theodoros Vassilikos a susținut la Râmnicu-Vâlcea un Concert Extraordinar de muzică bizantină, împreună cu protopsalții Pr. Siluan Dumitru Scurtu și Dimitrie Hristodulos Voicescu.
Concertul a debutat cu Troparul Învierii Domnului și a continuat prin interpretarea catavasiilor Paștilor și o serie de cântări psaltice de tradiție bizantină, precum și compoziții personale ale protopsaltului Theodoros Vassilikos.
Mulțumind pentru bucuria împărtășită celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a evidențiat activitatea misionară și culturală a protopsaltului Theodoros Vassilikos, acesta „fiind recunoscut în pleiada celor mai mari personalități ale muzicii bizantine. Theodoros a susținut numeroase concerte în diferite părți ale lumii, înregistrând cea mai mare colecție de imne și cântări ale Bisericii Ortodoxe și a promovat muzica psaltică bizantină în mod extraordinar la nivel național și internațional de-a lungul întregii sale vieți. A privit muzica drept un act care prilejuiește comuniunea dintre oameni și Dumnezeu, transformând orice cântare într-un moment de sărbătoare”, a accentuat Înaltpreasfinția Sa.
Ca semn de preţuire pentru prezenţa în Arhiepiscopia Râmnicului, dar şi pentru toată lucrarea misionară, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a oferit protopsaltului Theodoros Vassilikos ordinul „Crucea Râmnicului”, cu îndemnul ca și de acum înainte să sporească în tot lucrul bun spre slava lui Dumnezeu și slujirea aproapelui.