Eşti aici

Membrii centrului catehetic din Călimănești și-au cinstit ocrotitorii în Dumnica Tuturor Sfinților

17 Iunie / Învățământ

Cinstirea sfinţilor în Biserica Ortodoxă are o dimensiune vie, în sensul în care sfinţii nu sunt cinstiţi doar la nivel declarativ, la nivelul mărturisirii de credinţă, ci această cinstire se materializează în ţinerea sărbătorilor lor prin participarea la toate slujbele săvârşite în biserici în aceste zile, în participarea la slujbele închinate lor (Acatiste sau Paraclise), în închinarea la sfintele lor moaşte, în cadrul pelerinajelor la locurile unde acestea sunt păstrate şi în strădania credincioşilor de a urma pilda vieţii lor, a fost mesajul împărătșit membrilor centrului catehetic din Călimănești, care, în Dumnica Tuturor Sfinților, și-au cinstiti ocrotitorii.

Cei mici au aflat că sfinții ocrotitori mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru ei şi că răspund la rugăciunile pe care le îndreaptă către aceștia.
Totodată, după Sfânta Liturghie, au avut prilejul de a asculta cântări de laudă mulțimii sfinților, dar și a înțelege simbolistica Icoanei Duminicii Tuturor Sfinţilor, o reprezentare în care „cei pământeşti s-au împreunat cu cei cereşti şi prin patimă au luat nepătimirea cu darul lui Hristos şi acum, ca nişte stele luminându-ne pe noi, cu îndrăzneală se roagă pentru sufletele noastre”, a spus părintele protoiereu Iulian Lixandra.

Activitățile au continuat în centrul catehetic, unde s-a desfășurat atelierul de iconografie.

Alte articole despre: