„Ca pedagog spre Hristos, Biserica Ortodoxă încurajează și contribuie la educația copiilor”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Școala „Nicolae Bălcescu” din Drăgășani
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a participat luni, 13 septembrie, la festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Școala „Nicolae Bălcescu” din Drăgășani.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de Te Deum, la finalul căreia a vorbit despre implicarea Bisericii în actul educațional, amintind că „primele școli au apărut în tinda bisericii, ca răspuns la nevoia omului de învățătură și cunoaștere”.
Mesajul integral al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie:
„Prin rânduiala lui Dumnezeu, fiecare început de toamnă marchează două momente cu o însemnătate deosebită în viața Bisericii, a școlii și a familiei creștine, și anume, începutul Noului An bisericesc, sărbătorit la 1 septembrie, și începutul noului an școlar, inaugurat, în mod tradițional, la jumătatea aceleiași luni.
Dacă începutul Noului An bisericesc semnifică începutul creației, dar și al înnoirii lumii prin lucrarea mântuitoare săvârșită de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, începutul noului an școlar poate însemna o înnoire a vieții omului, o devenire a lui prin educație și cultură, care să îl ajute în căutarea adevăratului sens al vieții.
Conform credinței ortodoxe, Dumnezeu și omul se caută reciproc. Această căutare se fundamentează pe faptul că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu și în vederea asemănării cu El (cf. Facerea I, 27). Ca făptură rațională, omul este capabil să sesizeze înțelesurile sădite de Dumnezeu în creație și, descoperindu-le, să le folosească în lucrarea binelui și a virtuții. Și cine ar putea să descopere cele mai mai curate sensuri ale Binelui și Frumosului dacă nu copiii și tinerii? Căci „numai copiii știu ce caută”, așa cum spunea Micul prinț al lui Antoine de Saint-Exupéry.
Ca să fie roditoare, căutarea înțelepciunii lumii acesteia trebuie să fie dublată de căutarea lucrurilor duhovnicești, care să înglobeze cunoștința cu iubirea, priceperea cu smerenia și iscusința cu dreptatea, întrucât, „înţelepciunea este mai de preţ decât armele de luptă; dar o singură greşeală nimiceşte mult bine” (Ecclesiastul IX, 18).
Ca „pedagog spre Hristos”, Biserica Ortodoxă încurajează și contribuie la educația copiilor, știut fiind faptul că primele școli au apărut în tinda bisericii, ca răspuns la nevoia omului de învățătură și cunoaștere. De multe ori, în spațiul public se afirmă, în mod răuvoitor, faptul că Biserica propovăduiește atitudini obscurantiste de tipul: „Crede şi nu cerceta!”. Adevărul este că această expresie nu se regăsește în textul Sfintei Scripturi, ea aparținând filosofului grec Celsus, trăitor în secolul al II-lea, și cunoscut adversar al creștinilor, pe care l-a combătut, prin scrierile sale, un tânăr credincios și educat, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.
Din contră, Biserica Dreptmăritoare a evidențiat permanent aspirația lăuntrică a omului de a căuta adevărul, de a cunoaște și de a înțelege sensul existenței. Falsa opoziție dintre credință și rațiune este rodul unui intelect prea mândru și lipsit de dragoste, străin de duhul filocalic al asceticii și misticii ortodoxe. De aceea, noi rămânem fideli cuvintelor Mântuitorului Hristos Care a zis: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide” (Matei VII, 7-8).
Prin urmare, începutul noului an școlar ne dă prilejul să ne gândim mai mult la viața noastră, întrebându-ne sincer dacă răspunsurile căutărilor noastre corespund voii lui Dumnezeu.
În acest sens, acum la început de an școlar, ne rugăm Atotputernicului Dumnezeu să dăruiască tuturor elevilor duhul înțelepciunii și al înțelegerii, să le lumineze mintea pentru a pricepe toate învățăturile cele bune și folositoare ca să fie bucurie părinților lor, Patriei și Bisericii, iar dascălilor lor să le dăruiască spor binecuvântat în toată lucrarea cea bună pe care o săvârșesc”.
1] Dumitru Stăniloae, Reflecții despre spiritualitatea poporului român, Ed. Elion, București, 2004, pp. 168-169.