Lucrările Cercului Pastoral Măciuca din Protoieria Drăgășani

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, părintele Iulian-Petrișor Gârju a susținut prelegerea Criza satului românesc și implicarea Bisericii Ortodoxe Române în atenuarea acesteia, arătând că „în discursul său de recepţie la Academia Română, din 5 iunie 1937, intitulat Elogiul satului românesc, poetul și filosoful român Lucian Blaga dezvolta metafora sa poetică veșnicia s-a născut la sat și argumenta că satul românesc este singura prezenţă vie încă, deși nemuritoare, nemuritoare deși așa de terestră, este unanimul nostru înaintaș fără nume.

De ce este preocupată Biserica de satul românesc?

În contextul provocărilor contemporane, Biserica Ortodoxă Română militează cu responsabilitate pentru dezvoltarea rurală, deoarece majoritatea populaţiei sărace din mediul rural aparţine Bisericii noastre, iar preoţii noștri de la sate se confruntă cu multe probleme de ordin social și pastoral. Sărăcia multor săteni, șomajul, dezvoltarea rurală insuficientă și emigrația spre ţări mai dezvoltate au creat o criză majoră a satului românesc, care se zbate între tradiţie culturală și supraviețuire materială, cu speranțe firave pentru viitorul apropiat, dacă nu se realizează proiecte majore în acest domeniu.

Se constată tot mai mult că în satul în care nu este biserică, nu este preot, nu este casă parohială, sau preotul nu locuiește în sat, ci la oraș și face naveta la sat, există mai multe cazuri de alcoolism, mai multă singurătate, mai puţină solidaritate între oameni, mai puţină comuniune și mai puţină bucurie. În schimb, acolo unde biserica este deschisă în fiecare duminică și în zi de sărbătoare, unde preotul aduce speranţă, organizând programe de întrajutorare frăţească și mobilizând oamenii credincioși să-i ajute pe cei mai săraci, situaţia spirituală și socială a parohiei este diferită. Deci, actul religios nu are numai o consecinţă cultică sau spirituală, ci el influenţează și viaţa socială, aduce un spor de calitate vieţii într-o anumită comunitate. Acolo unde există cooperare strânsă între preot, primar, învăţător și medic, între toţi factorii de răspundere, se creează speranţă mai multă și comuniune spirituală mai intensă. Totuși nu putem cere credincioșilor noștri să contribuie foarte mult la dezvoltarea activităţii social-pastorale a Bisericii în comunitatea rurală dacă ei sunt foarte săraci. În același timp, nu trebuie doar să așteptăm ajutorul statului român, ci trebuie să încurajăm și să preţuim agricultorii harnici și darnici din comunitatea noastră românească. Suntem interesaţi ca satul românesc să fie un sat în care viaţa să fie o binecuvântare, nu o înstrăinare a oamenilor de propriul pământ și de propria identitate. Aceasta înseamnă că putem să învăţăm și din experienţa altora, dar și să valorificăm din trecutul satului românesc unele virtuţi spirituale, morale și practice, cum sunt: credinţa, cinstea, hărnicia, dărnicia, simţul proprietăţii și al iniţiativei, solidaritatea și comuniunea în comunitatea rurală și între comunităţile rurale".