Cerc pastoral în Parohia Roești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, luni, 8 octombrie, în Parohia Roești din Protopopiatul Horezu au avut loc lucrările Cercului pastoral Horezu III.
Întrunirea a debutat cu săvâșirea Tainei Sfântului Maslu, săvârșită în biserica cu hramurile „Sfânta Cuvioasa Parascheva” și „Sfântul Andrei Criteanul”, la finalul căreia, părintele Grigore Ciucă a susținut tema „Misiunea predicatorială a slujitorilor Bisericii în slujba unității de credință și de neam”.
„Identitatea creştină a credincioşilor şi a preotului lor se va forma în parohie ca imagine concretă a Bisericii la nivel local, în aşa fel încât parohia să devină o comunitate liturgică, spirituală şi socială în contextul lumii de azi ca mare forţă mărturisitoare locală. În acest context preotul este chemat să aducă în jurul său şi al altarului o comunitate creştină autentică folosindu-se de toate mijloacele misionare, liturgice şi pastorale.
Slujirile preotului de învăţător şi pedagog contribuie şi ele, pe lângă cea sacerdotală la întâlnirea lui Hristos în fiinţa credincioşilor. Aceste slujiri sunt strâns legate de săvârşirea Tainelor, întrucât apropierea omului de Dumnezeu nu se poate înfăptui fără venirea harului în el, ca putere a lui Dumnezeu.
În planul limbajului şi al conţinutului predicii, nu trebuie uitat nucleul exigenţelor legate de limbajul modern în ansamblu, nefăcând abstracţie de contribuţia creştină, în general, la mărturisirea lui Hristos. Astăzi, lumea are nevoie de preot, în deplinătatea harului şi darurilor sale, mai mult ca niciodată. Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi şi vieţuirea liturgică, fundamentează în mod suficient şi eficient, cuvântul de zidire al preotului”, a arătat părintele Grigore Ciucă.