Școală de Vară în Parohia Jiblea-Veche din Protopopiatul Călimănești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Parohia Jiblea-Veche din Protopopiatul Călimănești, în perioada 23 iulie - 6 august 2018 se derulează proiectul educațional Școala de Vară, ediția a III-a, prilej de mare bucurie și întâlnire cu Hristos prin activități ce privesc dezvoltarea spiritului moral-civic al elevilor .
Promovând cultura, tradițiile, obiceiurile și valorile religioase, părintele paroh Constantin Negrea a încheiat acorduri de parteneriat cu Primăria Orașului Călimănești, Biblioteca „A.E.Baconsky” Călimănești, Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe, Școala Gimnazială „Șerban-Vodă Cantacuzino” Călimănești, Crucea Roșie - Filiala Vâlcea, Centrul Local Radu de la Afumați Râmnicu-Vâlcea și Asociația Județeană Sportul pentru Toți Dolj .
„Activitățile Școlii de Vară se desfășoară la biserica parohială, în Parcul „Mirajul Oltului” și la bibliotecă, după un program prestabilit. Zilnic, între orele 9-12, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Parohia Jiblea-Veche, programul începe prin dialogul cu Dumnezeu, exerciții de înviorare și continuă cu activități educative, creative și recreative, în următoarele ateliere: Cunoaștere prin credință (rugăciuni, lectură biblică, cateheze, pelerinaj); Educație pentru sănătate prin sport, nutriție și reguli igienă; Educație civică prin demonstrație de prim ajutor, activități cercetășești și documentare având tema „Să ne cunoaștem istoria – Centenarul Marii Uniri”; Muzică religioasă și patriotică; Bricolaj/ Pictură și Limba engleză. Pentru activităţile la care participă copii cu vârste între 6 și 18 ani, nu se percep forme de finanţare din partea părinţilor, ele fiind prestate în mod voluntar de către iniţiatorii, colaboratorii și partenerii noștri, prin donații și sponsorizări” a menționat doamna profesoară Violeta Negrea, coordonatoarea acestui proiect educațional.
Părintele paroh Constantin Negrea a subliniat: „Din experiența edițiilor anterioare, observăm că părinții copiilor înțeleg necesitatea intensificării cooperării dintre familie, Biserică şi școală, astfel încât educația religioasă primită acasă să fie consolidată prin școală şi Biserică.”