Sărbătoarea iei, simbolul identității și creativității spațiului românesc
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Centrul Eparhial din Râmnicu-Vâlcea s-a desfășurat, joi, 21 iunie, sărbătoarea iei, simbolul identității și creativității spațiului românesc.
Întrucât portul popular reprezintă una dintre formele de cultură ale unui neam, o parte din istoria și devenirea unui popor, evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea, Primăria Râmnicu-Vâlcea, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, Muzeul Satului Bujoreni, Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”.
Parada iei la Râmnic a reunit instituțiile administrative și de cultură ale municipiului, încheindu-se la Catedrala Arhiepiscopală, unde participanții au fost întâmpinați de căre Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
Sărbătoarea a continuat în Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica printr-un moment artistic susținut de către Formația Coral-instrumentală de muzică veche a Arhiepiscopiei Râmnicului.
Purtată în festivităţi, ceremonii sau îmbrăcată zi de zi, bluza românească tradiţională sau ia a însoţit femeia de-a lungul vieţii ei. Tinerele moşteneau de la bunicile lor sau de la mamele lor nu doar arta meşteşugului popular, ci şi rugăciunile potrivite, care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor. În conceperea iei, româncele au investit o parte din spiritul perfecţionist feminin, aspiraţiile lor spre frumuseţe, bunătate și iubire.