Coliturghisire arhierească la Mănăstirea Hurezi cu prilejul prăznuirii Sfinților Martiri Brâncoveni
La Mănăstirea Hurezi, miercuri, 16 august, slujitori ai sfintelor altare, viețuitori ai mănăstirilor și numeroși pelerini au venit să-i cinstească pe Sfinții Martiri Brâncoveni, participând la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de arhierei.
Din sobor au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurați de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Nectarie Protopsaltul.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a subliniat în cadrul omiliei rostite că sărbătorirea ctitorilor mănăstirii reprezintă „o sărbătoare atât de duioasă, atât de plină de lumină, o sărbătoare la care trebuie să vibreze orice român credincios, pentru că Sfinții Martiri Brâncoveni ne-au adunat la așezământul în care sfântul voievod a dorit să-și înveșnicească locul de odihnă.
Astăzi, trebuie să redevenim contemporani cu Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, un om ales a lui Dumnezeu, din neam nobil, nu atât nobil în sens bun și bogat, cât mai ales spiritual”.
În cuvântul împărtășit participanților la final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a mulțumit Înaltpreasfințiților și Preasfințiților Părinți Ierarhi care au binecuvântat prin prezența și slujirea la Mănăstirea Hurezi pe viețuitorii mănăstirilor, pe credincioșii și pelerinii care s-au închinat la sfintele moaște și au participat la Sfânta Liturghie. Părintele Arhiepiscop a mulțumit și reprezentanților autorităților locale care asemenea Sfinților Brâncoveni contribuie la apărarea demnității persoanei umane și la promovarea valorilor morale, binecuvântându-i pe toți ostenitorii care au ajutat la înfrumusețarea sărbătorii, dar și pe toți pelerinii.