Oana Sîrbu a lansat CD-ul „În drum spre școală”
Astăzi, 10 iunie 2017, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic, a avut loc evenimentul de lansare a CD-ului Oanei Sîrbu, „În drum spre școală”.
Evenimentul a fost deschis de către Alexandra Valentina Ionică, președinte al Asociației Tinerilor Ortodocși Sfântul Valentin, care a prezentat misiunea asociației în promovarea valorilor spiritualității și culturii.
„În drum spre școală” este un album interpretat de Oana Sîrbu, orchestrația aparținând compozitorului Virgil Popescu. Materialul a apărut la Editura Praxis, dorindu-se a fi deopotrivă un dar pentru copii, părinți și dascăli, un sprijin în promovarea valorilor creștine. Astfel, versurile au fost selectate din opera unor poeți români, dintre care sunt amintiți Tudor Marinescu, C. Popescu, Maria Sicoe, Daniela Ionescu, Radu Gyr, Traian Dorz.
În aplauzele celor prezenți, Oana Sîrbu a interpretat câteva din melodiile de pe acest album, iar membrii Trupei de teatru Constantin Popian au susținut două momente artistice.
La evenimentul de lansare au participat copii, părinți și dascăli, împreună trăind bucuria copilăriei, a vârstei inocenței și simplității, regăsită în cântecele cunoscutei artiste, pe care le păstrrează în CD-urile cu autograful Oanei Sîrbu.