Concert de colinde și daruri pentru copiii din Parohia Ostroveni
Continuând seria activităților cultural-educative și social-filantropic pe care le desfășoară în această perioadă, Parohia Ostroveni a organizat duminică, 11 decembrie, un concert de colinde la care au participat elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”, de la Școala Nr. 10 și Școala Nr. 13 din Râmnicu-Vâlcea.
În prezentarea momentului, Părintele Protoiereu Ion Dincă, parohul bisericii, a evidenția activitatea misionară a elevilor Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, coordonați de către Părintele Arhid. Codruț-Dumitru Scurtu, dar și cea a elevilor din Râmnicu-Vâlcea care vestesc prin cântare bucuria Nașterii Domnului. Părintele Protoiereu a subliniat totodată faptul că prin colinde realizăm o stare de comuniune întrucât persoanele care le cântă, copiii, tinerii sau vârstnicii reprezintă cetele de îngeri, îndemnându-ne să fim buni, să fim milostivi, să iubim pe Dumnezeu şi pe semenii noştri.
Pentru încurajarea tinerilor de a fi în permanență păstrători a tradițiilor și valorilor spirituale și culturale ale poporului român, părintele a oferit daruri colindătorilor și tuturor copiilor care au participat la Sfânta Liturghie.