Duhovnicii, făcându-se mijlocitori între Dumnezeu şi între oameni, împacă pe oameni cu Dumnezeu

Pe cât este de mare slujirea duhovnicilor, pe atât mai ales are nevoie şi de mare osteneală, ca să se poată lucra de dânșii cu folos şi cu roadă. Aceștia cu adevărat pe rând unul după altul au luat de la Sfinţii şi purtătorii de Duh Apostoli puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor după hotărârea Domnului: „Cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinuteˮ (Ioan 20, 23), lucru care este numai al lui Dumnezeu, dar este necesar să se ostenească şi aceştia, ca să cunoască, care păcate se cuvine să lege și care să dezlege, precum a zis Petru Verhovnicul Apostolilor către Clement al Romei: „Vei lega ceea ce se cuvine să se lege, şi vei dezlega ceea ce se cuvine să se dezlegeˮ. Duhovnicii făcându-se mijlocitori între Dumnezeu şi între oameni, împacă pe oameni cu Dumnezeu, dar trebuie ca să și cunoască ei foarte bine socoteala şi ştiinţa acestei împăcări, precum a zis fericitul Pavel: „Dumnezeu era în Hristos (…) şi punând în noi Cuvântul împăcăriiˮ (2 Corintenti 5, 19). Aceștia, iarăși reamintesc, și zic, sunt doctorii aceia, şi primitorii de oaspeţi, pe care i-a pus Domnul după pilda Evangheliei, la sălaşul cel de oaspeţi al Bisericii, ca să poarte grijă de cei bolnavi, adică de păcătoşii aceia, care se rănesc de gânditorii tâlhari, adică de demoni; și este mare nevoie să știe ei care răni se cuvine să le ardă, pe care să le taie şi la care să pună plasture; de asemenea să știe și la cel fel de oameni să verse vin sau iuțime, şi la care să întrebuinţeze untdelemn şi blândeţe.

Duhovnicilor cu adevărat li s-a dat să fie judecători, judecând pe poporul Domnului cel numit cu numele lui Hristos, dar însă li s-a dat lor să şi cerceteze cu multă cercetare, ca să afle adevărul şi dreptatea, care sunt ascunse la acest fel de judecăţi, ca nu cândva să se întâmple să facă nedreaptă judecată pentru capriciile cuiva, sau pentru neştiinţa, sau pentru altă patimă, ci pentru ca să se împlinească la dânşii ceea ce a zis dumnezeiescul Pavel: „Omul duhovnicesc toate le  judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni” (1 Corinteni 2, 15). Acestora li s-a dat să fie asemenea cu vânătorii, precum potrivit îi numeşte Proorocul Ieremia: „Şi după aceea voi trimite vânătorii şi îi vor vâna pre ei (...) din găurile pietrelorˮ (Ieremia 15, 16); şi cu preoţii Legii Vechi, care curăţeau pe cei leproşi: „Mergând arătaţi-vă pe voi preoţilorˮ (Luca 17, 14).

Însă, li s-a dat, ca să ştie şi multe meşteşuguri, şi să facă mari osteneli, ca să poată vâna de prin păduri, şi de prin codrii păcatului pe păcătoşi, şi să aibă și luare aminte multă, ca să poată cunoaşte, care „lepră”, adică care păcat, este de moarte, şi care este vrednic de iertat, care este din parte, şi care este cuprinzător, care este pe deasupra şi care este într-adânc înrădăcinat; și ca să zic pe scurt, duhovnicii s-au rânduit să fie păstori la oile celor cuvântătoare ale lui Hristos, însă nevoie este, ca să și verse multe sudori, suindu-se deasupra munţilor, coborându-se prin văi, alergând şi căutând încoace şi încolo, ca să afle oaia cea rătăcită, pe păcătos zic, care este vânat de fiara diavolul, şi aflându-o, să o ridice pe umerele lui şi să o aducă mântuită la Începătorul păstorilor Hristos, ca pe un dar de mult preţ, după ceea ce zice: „Toţi cei dimprejurul Lui vor aduce daruriˮ (Psalm 75, 11).

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, Precuvântare la Carte foarte folositoare de suflet, Râmnicu-Vâlcea, 1865.