Slujire arhierească la Mănăstirea Govora
Duminică, 14 august 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți si diaconi, la Mănăstirea Govora.
În cuvântul de învățătură rostit la pericopa evanghelică a Înmulțirii pâinilor, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat credința poporului care era alături de Mântuitorul și care, fascinat de puterea și frumusețea dumnezeieștilor Sale învățături, nu a plecat spre căutarea celor necesare hranei trupești, ci a rămas în continuare alături de Fiul lui Dumnezeu.
Mântuitorul Iisus Hristos le răsplătește răbdarea și starea de ajunare prin săvârșirea minunii înmulțirii pâinilor şi a peştilor, minune prin care s-au săturat toți cei de prezenți pentru ca la final să fie strânse și douăsprezece coşuri cu firimituri.
Părintele Arhiepiscop a arătat că numărul pâinilor simbolizează cele cinci simţuri ale naturii umane. Acestea au fost date omului pentru a se putea împărtăși de bunătatea darurilor lui Dumnezeu și pentru ca prin ele, trupul să dobândească hrană, creștere și viață. Fără paza simțurilor mintea și sufletul devin robi ai patimilor. Atunci când, întocmai ca în pericopa evanghelică de astăzi, simțurile primesc hrană duhovnicească, acestea se spiritualizează. Totodată, înmulțirea pâinilor reprezintă și o prefigurare a Sfintei Euharistii. Cei doi pești din evanghelie simbolizează cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos: dumnezeiască și omenească.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a vorbit și despre praznicul Adormirii Maicii Domnului, subliniind că poporul a cinstit-o pe Maica Domnului, ca pe o rugătoare și mijlocitoare a cererilor și rugăciunilor noastre înaintea lui Dumnezeu.