IPS Varsanufie

  • Chiriarhul Râmnicului: „Suntem datori să păstrăm credința noastră și s-o mărturisim așa cum am primit-o prin învățătura episcopilor și a preoților”

    Duminică, 28 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia  Capu Dealului  din municipiul Drăgășani, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

    29 Mai 2017
  • Chiriarhul Râmnicului a sfințit Monumentul Eroilor de la Slătioara

    În ziua Praznicului Înălțării Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de sfințire a Monumentului Eroilor din comuna Slătioara. 

    25 Mai 2017
  • Înaltpreasfințitul Varsanufie: „Prin Înălțarea la cer, Mântuitorul Hristos ne-a lăsat nădejdea mântuirii fiecăruia dintre noi”

    La Praznicul  Înălţării Domnului Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae și slujba de pomenire a eroilor neamului românesc la Cimitirul „Cetăţuia” din Râmnicu-Vâlcea.

    25 Mai 2017
  • Chiriarhul Râmnicului: „Pericopa evanghelică ne învață că trebuie să avem îndelungă răbdare și nădejde în Dumnezeu”

    Duminică, 7 mai, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

    7 Mai 2017
  • Începutul vizitei Preasfințitului Părinte Innocentios, Episcop de Burundi și Rwanda, în Arhiepiscopia Râmnicului

    Miercuri, 26 aprilie 2017, Preasfințitului Părinte Innocentios, Episcop de Burundi și Rwanda, a sosit în Arhieiscopia Râmnicului, cu prilejul sărbătoririi hramului Catedralei Arhiepiscopale.

    26 Aprilie 2017
  • Înaltpreasfințitul Varsanufie: Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii aduce aminte de minunile săvârșite prin mijlocirea Maicii Domnului în cetatea Constantinopolului

    La Praznicul Izvorul Tămăduirii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie și Slujba Aghiasmei mici la Parohia Băile Olănești din Protopopiatul Râmnicu-Vâlcea, înconjurat de către un ales sobor de preoți și diaconi.

    21 Aprilie 2017
  • Chiriarhul Râmnicului a participat la festivitatea de învestire a noului Prefect al Judeţului Vâlcea

    Joi, 20 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a participat  în Sala Mare a Consiliului Judeţean Vâlcea, alături de oficialităţile locale şi de reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor, la învestirea domnului Florian Marin, în funcţia de Prefect al Judeţului Vâlcea.

    20 Aprilie 2017
  • Sărbătoarea Învierii Domnului, hramul bisericii Mănăstirii Sfântul Ioan Iacob

    Luni, 17 aprilie, în cea de-a doua zi de Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob din Țara Loviștei, cu prilejul sărbătoririi hramului bisericii.

    17 Aprilie 2017
  • Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf la Catedrala Arhiepiscopală

    Astăzi, 14 aprilie, în Sfânta şi Marea Vineri, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea a fost săvârșită Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

    14 Aprilie 2017
  • Denia celor 12 Evanghelii | Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a slujit la Catedrala Arhiepiscopală

    Joi, 13 aprilie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae”, unde a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

    14 Aprilie 2017
  • Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim la Catedrala Arhiepiscopală

    Duminică, 9 aprilie,  la Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea. Alături de Înaltpreasfinția Sa, a fost prezent un sobor de preoți și diaconi, dar și mulțimea de credincioși care a sărbătorit Praznicul Floriilor la Catedrala „Sfântul Nicolae”. 

    9 Aprilie 2017
  • Înaltpreasfinţitul Varsanufie: „Sfânta Maria Egipteanca ne încredințează că Dumnezeu ne iartă păcatele dacă noi ne curățim inima și ne străduim să ne sfințim viața”

    Duminica a cincea din Post, duminică închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, a devenit o zi de sărbătoare pentru preoții slujitori și credincioșii din Parohia Bălcești I, Protopopiatul Drăgășani, care au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

    2 Aprilie 2017

Pagini