Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Pilda fiului risipitor ne învață că oricât de păcătoși am fi, nu trebuie să deznădăjduim, ci trebuie să ne venim în fire”
„Omul trebuie să-L caute întotdeauna pe Dumnezeu, mai ales prin pocăință, cu atât mai mult în această perioadă a Triodului, când toate cântările slujbelor, toate cuvintele din Evanghelie nu au altă menire decât de a ne apropia și mai mult de Dumnezeu și de a ne îndrepta sufletul”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 16 februarie, la Biserica „Sfântul Antim Ivireanul” din municipiul Râmnicu-Vâlcea.
„Pilda aceasta ne arată că Dumnezeu este Păstorul Cel Bun care aleargă după oaia cea rătăcită, că Dumnezeu Se bucură atunci când un păcătos se
întoarce către El, atunci când un om păcătos se leapădă de păcatul său și revine în Biserică, adică în casa Sa. Dumnezeu așteaptă până la cea din urmă
clipă a vieții noastre să ne îndreptăm, să revenim în staulul Bisericii Sale celei sfinte. De aceea, pilda aceasta a fiului risipitor ne învață mai ales faptul că
oricât de păcătoși am fi, nu trebuie să deznădăjduim, ci trebuie să ne venim în fire, așa cum și-a venit în fire și acest fiu, care ajunsese atât de jos încât se hrănea împreună cu porcii stăpânului său. Dumnezeu ne-a arătat că, atunci când ne venim în fire, când ne pocăim, El primește pocăința noastră și restabilește legătura dragostei dintre Dumnezeu și om. Atunci când noi dorim să ne îndreptăm, Dumnezeu vine în ajutorul nostru și ne scoate din noroiul păcatelor, așa cum acest om a fost scos din noroiul acestor neputințe și lipsuri”, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
Chiriarhul Râmnicului a spus în continuare că „Fiul risipitor este un exemplu de întoarcere, un exemplu de mărturisire, de pocăință adevărată, de cerere
a milei Tatălui. Fiul mai mare este un exemplu al neîntoarcerii. Un exemplu al învârtoșării creștinului într-o ascultare forțată de voia lui Dumnezeu. Un
exemplu de neiubire și osândire a fratelui. Dacă fratele pierdut s-a întors, regăsind iubirea Tatălui, fratele mai mare s-a pierdut învârtoșându-se în
osândire, adică în lipsa iubirii”.