IPS Varsanufie

  • IPS Varsanufie a săvârșit Vecernia din ziua de Paști la Catedrala Arhiepiscopală

    Astăzi, 8 aprilie, la sărbătoarea Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Vecernia de Paști, numită și „A doua Înviere”, la  Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae”. 

    8 Aprilie 2018
  • La Mănăstirea Hurezi, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie ne-a încredințat că darurile Învierii s-au vădit în viaţa religios-morală a voievozilor mărturisitori ai dreptei credințe, ctitori de cultură și artă românească

    La Mănăstirea Hurezi, ctitoria Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârșit Slujba Învierii și Sfânta Liturghie, întărindu-ne în credința  că din darurile  Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos se împărtășește întreaga creaţie a lui Dumnezeu, iar de-a lungul celor două milenii de Creștinism, aceste daruri s-au vădit în viaţa religios-morală a voievozilor mărturisitori ai dreptei credințe, ctitori de cultură și artă românească.

    8 Aprilie 2018
  • „Oamenii care I-au adus osanale, care L-au slăvit și care L-au cinstit, peste numai câteva zile, vor striga în curtea lui Pilat: Răstignește-L! Răstignește-L!”, a spus IPS Varsanufie în Duminica Floriilor la Mănăstirea Cozia

    Duminică, 1 aprilie,  la Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cozia. Alături de Înaltpreasfinția Sa, a fost prezent un sobor de preoți și diaconi, dar și mulțimea de credincioși care au sărbătorit Praznicul Floriilor în ctitoria Voievodului Mircea cel Bătrân.

    1 Aprilie 2018
  • ÎPS Varsanufie a participat la Ședința solemnă de la Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea și la simpozionul organizat de Arhivele Statului Vâlcea, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România

    Astăzi, 27 martie, se împlinesc 100 de ani de Unirea Basarabiei cu România, eveniment ce a reprezentat un moment esenţial pentru anul istoric 1918, care a culminat cu Marea Unire a tuturor românilor de la 1 decembrie.

    27 Martie 2018
  • ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului: „Postul și rugăciunea sunt singurele posibilități ale omului de a ieși din robia patimilor”

    La Biserica cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Parohia Horezu I, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii, în Duminica a IV-a din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul. Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, a participat la Dumnezeiasca Liturghie un sobor de preoți și diaconi,  în prezența a numeroși credincioși.

    18 Martie 2018
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului: „Să punem viața noastră în mâna lui Dumnezeu, încrezându-ne cu totul în Acesta”

    Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în Duminica a III-a a Postului Mare, la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Râmnicu-Vâlcea, biserică în care a slujit viitorul patriarh al României, Justinian Marina, vreme de doisprezece ani.

    12 Martie 2018
  • Liturghia Darurilor înainte sfințite săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală

    În ziua prăznuirii Sfinților 40 de mucenici din Sevastia, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite unită cu Vecernia, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea.

    9 Martie 2018
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Trăirea negrăită a luminii necreate oferă nevoitorului adevărata arvună şi pregustare a comuniunii lui cu Mântuitorul Hristos”

    În Duminica a II-a din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Arnota, în Paraclisul „Sf. Prooroc Ilie și Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan”.

    4 Martie 2018
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Icoana este o prezență permanentă în istoria Bisericii creștine”

    Numeroși credincioși au fost prezenți în Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae, unde Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie. Alături de Înaltpreasfinția Sa, au slujit părinții consilieri, părinții profesori ai Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea și părinții slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale.

    25 Februarie 2018
  • Chiriarhul Râmnicului a citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Arhiepiscopală

    În seara primei zile a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae”, în cadrul căreia a citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

    19 Februarie 2018
  • „Pentru a fi iertat, omul trebuie să ierte, pentru a fi miluit, credinciosul trebuie să miluiască”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie

    În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a îndemnat pe credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie, în Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Nord din Râmnicu-Vâlcea, să cultive semințele virtuților în ogorul inimilor acum, când „Răsărit-a primăvara postului și floarea pocăinței”.

    18 Februarie 2018
  • IPS Varsanufie: „Dumnezeu cunoaște sufletul nostru după cele pe care le înfăptuim”

    Duminică, 11 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Frăsinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

    11 Februarie 2018

Pagini