Serbarea copiilor de la Grădinița „Toți Sfinții”
Miercuri, 29 mai, Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic a găzduit serbarea copiilor de la Gădinița Toți Sfinții, structură a Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.
Prezenţa grădiniţei în curtea Bisericii „Toți Sfinții” din Râmnicu-Vâlcea evidenţiază lucrarea catehetică şi responsabilitatea Bisericii faţă de creşterea copiilor, iar istoria de peste 100 de ani a acestei grădiniţe, care se bucură astăzi de un local de învăţământ modern, confirmă necesitatea conlucrării între Biserică, familie şi şcoală pentru buna creştere a copiilor. În permanenţă, copiii care frecventează grădiniţa participă împreună cu părinţii lor la slujbele bisericii, iar momentele festive sunt trăite deopotrivă de părinți cadre didactice și preoți.
Serbarea din acest an a constituit un bun prilej pentru educatori și copii de reafirmarea prin cântec și joc a modului în care valorile creștine sunt împărtășite deopotrivă în familie, Biserică și Școală.