Proiect catehetic-social la Parohia Valea Bisericii, Orlești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin îndrumarea Sectorului de Învățământ și Activități cu tinerii, în Parohia Valea Bisericii-Orlești din Protoieria Drăgășani s-au desfășurat noi activități catehetice și sociale.
În cadrul parohiei au fost realizate în biserică colecte de haine, alimente și jucării, iar la Centrul social parohial au fost pregătite pe parcursul acestei perioade porții cu hrană caldă, oferite celor singuri, în vârstă sau bolnavi, atât la trapeza bisericii, după săvârșirea sfintelor slujbe, cât și la domiciliul celor ce nu se pot deplasa.
De asemenea, între beneficiarii colectelor parohiale au fost copii, tineri și persoane aflate în grija Centrului de Recuperare și Reabilitare neuropsihiatrică Băbeni, a Centrului de îngrijire și plasament de tip familial Râmnicu Vâlcea și a Centrului de zi pentru copii Orlești.
„Prima lună a acestui an 2019 a fost un bun prilej de a lăsa urme duhovnicești a ceea ce învățăm împreună la orele de cateheze din biserică, anume, că faptele noastre bune sunt lumina care luminează calea propriei vieți, că dragostea de Dumnezeu merge mână-n mână cu dragostea de aproapele, cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur într-una din Omiliile de la Facere. Încheierea acestui amplu proiect filantropic nu poate fi pentru inimoasa noastră comunitate decât o legătură firească cu viitoarele activități și proiecte sociale, catehetice și culturale propuse de noi toți în acest nou an al mântuirii noastre”, a spus părintele Luca-Georgian Sîia celor prezenți în biserică, la lucrările Adunării Parohiale.