Întâlnire duhovnicească la Parohia Căzăneşti
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, luni, 3 aprilie 2017, credincioșii din Parohia Căzăneşti au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite şi Taina Sfântului Maslu de către un sobor de 8 preoţi, care au răspuns invitației preotului paroh Popescu Mihai Florian.
La finalul slujbei, părintele profesor Vasile Sorescu de la Facultatea de Teologie din Pitești a ţinut un cuvânt de învăţătură despre mântuirea în Hristos mărturisită prin credința ortodoxă. Părintele a vorbit despre biruința lui Hristos prin Cruce asupra lumii, a diavolului, a morții și asupra iadului, dându-ne fiecăruia exemplu de urmat în lupta cu ispitele și cu păcatul. Astfel, la Învierea Sa, Mântuitorul eliberează din iad pe drepții Vechiului Testament, „care au fost uimiți când au intrat în rai și au găsit acolo un tâlhar cu crucea-n spate. Deci, primul cetățean al raiului este un tâlhar, un tâlhar însă pocăit… Și de ce a rânduit Dumnezeu așa? Ca să nu avem motive că nu am putut să ne mântuim sau că El nu vrea să ne mântuiască… din moment ce primul mîntuit este un tâlhar, oare noi suntem mai prejos decat acesta? …Aceasta este lucrarea pe care o săvârșește Hristos… pentru că, întemeind Biserica, Își înveșnicește lucrarea aici, pe pământ”. Apoi, părintele profesor a evocat fapte ale oamenilor care au bineplăcut lui Dumnezeu și și-au împodobit sufletele cu virtuți: Sfânta cuvioasă Maria Egipteanca, Sfântul cuvios Iosif Imnograful și Sfântul Marcu din peșteră.