Activități catehetice la „Școala Gimnazială Zătreni”
Miercuri, 3 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Școala Gimnazială Zătreni s-a desfășurat activitatea ,,Crucea, semn al biruinței și al slavei”, în parteneriat cu Parohia Dealu Văleni.
Arătând semnificațiile Crucii în istoria mântuirii neamului omenesc, părintele Florin Silvius Bondoc a precizat că „Sfânta Cruce este un obiect vrednic de cinstire alături de Sfintele Icoane și Sfintele Moaște. Dintr-un obiect de tortură, Crucea a fost ridicată la rangul de mijloc de mântuire prin jertfa Mântuitorului. Încă din epoca apostolică, Sfânta Cruce a fost cinstită dintotdeauna. Cinstirea Crucii nu este idolatrie, căci oriunde întâlnim crucea, ea este nedespărțită de Hristos Cel răstignit pe ea. Crucea nu este obiect de tristeța, deși amintește de moartea Domnului, ci este semnul bucuriei căci prin ea a venit mânuirea la toată lumea”.
La această activitate au participat elevii împreună cu doamna profesoară Elena Alina Bondoc.