† Sfântul Maxim Brankovici (1503-1505)

Sfântul Maxim Brankovici s-a născut în anul 1461, în regiunea Srem, din Serbia. A fost fiul cneazului Ștefan Brankovici și al Anghelinei. Din botez purta numele de Gheorghe. După ce, la 1459, o mare parte a Serbiei a căzut sub otomani, familia Brankovici s-a retras în zona Voivodina. Acolo s-au ridicat, ca tineri voievozi, frații Gheorghe și Iovan Brankovici. Între anii 1487-1496, rolul principal l-a avut Gheorghe. La 1496, el a renunțat la tron, în favoarea fratelui său, Iovan. Gheorghe s-a călugărit în Mănăstirea Kupinici, din vechiul Sirmium, luându-și numele de Maxim. În curând, a fost hirotonit ieromonah.

Venirea sa în Țara Românească, împreună cu mama lui, Anghelina, și cu nepoatele sale, Elena și Despina, se pare că s-a petrecut la anul 1503. Pe atunci era în țară și Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, adus de Voievodul Radu cel Mare, pentru reorganizarea Bisericii din țara sa. Sfântul Nifon a întemeiat atunci două episcopii, una dintre ele fiind a Râmnicului-Noului Severin, și a hirotonit doi episcopi, unul dintre ei fiind Sfântul Maxim Brankovici. Se crede că este primul ierarh care a păstorit Episcopia Râmnicului-Noul Severin, la începutul secolului al XVI-lea.

În octombrie 1504, ierarhul sârb a contribuit semnificativ la împăcarea dintre Voievodul Radu cel Mare al Țării Românești şi Domnul Bogdan al III-lea al Moldovei, pe acesta din urmă convingându-l că e păcat să lupte împotriva lui Radu cel Mare, amândoi fiind creștini. El a contribuit și la stabilirea unor bune relaţii între Domnul Vladislav al II-lea al Ungariei şi saşii din Transilvania. O altă mărturie documentară despre Episcopul Maxim Brankovici este din timpul domniei lui Mihnea cel Rău (1508-1510), când, într-un hrisov de la 10 septembrie 1508, prin care se întărește Mănăstirii Bistrița unele sate și țigani, numele lui apare menționat ca martor, în fruntea divanului domnesc.

În toamna anului 1508, Sfântul Maxim a fost trimis de Mihnea cel Rău să-l anunțe pe regele Vladislav al II-lea al Ungariei despre urcarea sa pe tron. După această călătorie diplomatică, el nu s-a mai întors în Țara Românească, ci a mers în Serbia, unde, împreună cu mama lui, Anghelina, și cu ajutorul Sfântului Voievod Neagoe Basarab al Țării Românești, a înființat Mănăstirea Krusedol, pe o moșie primită de la rudele sale din familia Iacșici. Ultimii ani ai vieții sale i-a petrecut la această mănăstire. A trecut la cele veșnice la 18 aprilie 1515, fiind înmormântat lângă Biserica Buna Vestire din incinta mănăstirii. Episcopul Maxim Brancovici a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Sârbă.

† Ilarion

† Leontie (1532-1534)

† Paisie (1535, 1540)

† Eftimie (1558-1568)

† Mihai II (1568-1586)

† Efrem I (1586-1593)

† Partenie I (1594)

† Teofil I (1595-1601)