Ierarhi din secolul al XVII-lea

† Efrem II (1601 - 1613)

Episcopul Efrem apare consemnat pentru prima dată într-un document de danie al monahiei Teofana, mama voievodului Mihai Vitezul, din 8 noiembrie 1601. El a înmormântat-o, în biserica episcopală din Râmnic, pe doamna Stanca, soția voievodului Mihai Viteazul. Este amintit într-un ultim document la 18 iunie 1613.

† Dionisie I (1615 - 1618)

Episcopul Dionisie este amintit pentru prima dată la 19 mai 1615, într-un act al mitropolitului Luca. Este amintit pentru ultima dată, într-un document de danie, la 12 iunie 1617. A părăsit scaunul episcopal în anul 1618.

† Teofil II (1618? – 1636)

Episcopul Teofil, de origine român, a fost egumen al Mănăstirii Bistrița, din județul Vâlcea. A fost numit episcop de Râmnic în anul 1618. Numele său apare într-un prim document la 12 mai 1619. El păstorește Episcopia Râmnicului până în toamna anului 1636, când este numit mitropolit al Ungro-Vlahiei. A trecut la cele veșnice la începului anului 1648.

† Ignatie Sârbul (1636 - 1653)

Episcopul Ignatie Sârbul, originar din sudul Dunării, a fost mai întâi preot de mir. El a ajuns în Țara Românească la începutul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), pe care l-a ajutat să devină domnitor. El a venit însoțit de multe rude, printre care și un fiu, ajuns mai apoi paharnic. În anul 1636, pentru cultura sa deosebită, cunoștea patru limbi străine, și prietenia cu domnitorul țării, a fost numit episcop de Râmnic. Numele său apre pentru prima dată la data de 30 ianuarie 1637, în prefața Psaltirii slavone, tipărită la Mănăstirea Govora.

În iulie 1653, domnitorul Matei Basarab l-a scos din scaunul de la Târgoviște pe mitropolitul Ștefan, pentru pricină de trădare, și l-a numit mitropolit al țării pe episcopul Ignatie Sârbul. El a păstorit la Târgoviște până în anul 1655, când domnitorul Constantin Șerban Basarab (1654-1658) l-a readus în scaun pe mitropolitul Ștefan. Episcopul Ignatie Sârbul s-a retras în Oltenia, locuind alternativ la Râmnic și la Mănăstirea Cozia. A trecut la cele veșnice în decembrie 1622 și se crede că a fost înmormântat la Mănăstirea Cozia.

† Dionisie II (1653 - 1657)

Episcopul Dionisie se crede că mai înainte a fost egumen la Mănăstirea Cozia. A fost numit episcop la Râmnic în vara anului 1653, după ce episcopul Ignatie Sârbul a fost mutat la Târgoviște. Este amintit prima dată într-un document din 13 septembrie 1653 și ultima dată în primăvara anului 1656, în inscripția crucii de piatră ridicată de domnitorul Constantin Șerban și de soția lui, doamna Bălașa, în grădina Episcopiei de Râmnic.

S-a retras din scaun în anul 1657 și s-a așezat în Mănăstirea Câmpulung. A trecut la cele veșnice înainte de 28 mai 1666, când apare într-un pomelnic.

† Ignatie Grecul (1657 - 1668) 

Episcopul Ignatie Grecul, originar din Grecia, nu se știe când și cum a ajuns în Țara Românească. A fost numit episcop de Râmnic îndată după retragerea din scaun a episcopului Dionisie, astfel încât la data de 2 iunie 1657 el este consemnat într-un prim document. La data de 14 aprilie 1666 este prezent la adunarea de episcopi și egumeni prezidată de mitropolitul Ștefan al Ungro-Vlahiei, pentru a constata nevinovăția postelnicului Constantin Cantacuzino, ucis la Snagov, în anul 1663. Era încă în viață la 31 august 1667. A trecut la cele veșnice înainte de 21 martie 1668, când apare într-un pomelnic.

† Serafim (1668 - 1671)

Episcopul Serafim, originar din Slatina, județul Olt, a fost mai întâi stareț la Schitul Deleni. Ctitorii schitului, boierii Deleni, l-au recomandat pe acesta domnitorului Matei Basarab, cu care erau rude, iar acesta din urmă, în anul 1648, l-a numit episcop la Buzău. Ca episcop de Râmnic este amintit pentru prima dată într-un document din 4 aprilie 1668. Era încă episcop de Râmnic în aprilie 1670, precum arată un act de danie. În cea de-a doua parte a anului 1670, el s-a retras din scaunul episcopal și s-a schivnicit, cu numele Silvestru schimonahul, precum apare în mai multe pomelnice. S-a retras la Slatina, unde, împreună cu mitropolitul Varlaam al Țării Românești, a ctitorit Schitul Strehăreț.

A fost înmormântat în ctitoria sa, la o dată necunoscută.

† Varlaam (1670 - 1672)

Episcopul Varlaam s-a născut pe la 1630, în localitatea argeșeană Moșoaia, de lângă Pitești, și s-a călugărit la Mănăstirea Cozia, unde, în anul 1663, a ajuns stareț. Între anii 1665-1668 a călătorit în Rusia. Întors în țară, a fost numit stareț al Mănăstii Glavacioc, din județul Argeș. În toamna anului 1670 a fost numit episcop de Râmnic. A ctitorit mănăstirile Trivale, Turnu și Fedeleșoiu, precum și o parte din Schitul Strehăreț. Pentru ultima dată este amintit de documente la 9 iunie 1672.

Când domnitorul Grigorașcu Ghica (1672-1674) i-a oferit pentru prima dată conducerea mitropoliei, episcopul Varlaam de Râmnic a refuzat-o. Când scaunul mitropolitan a rămas din nou vacant, domnitorul l-a rugat a doua oară pe episcopul Varlaam să primească a fi mitropolit, iar de această dată el a acceptat. A fost numit mitropolit al Ungro-Vlahiei la 24 decembrie 1672. În anul 1678 a înființat prima tipografie în București. A păstorit până în aprilie 1679, când s-a retras din scaun. O vreme a călătorit prin Transilvania și Moldova, apoi, între anii 1682-1685, a mers în Țara Sântă. Întors în țară, s-a retras la Mănăstirea Trivale, ctitoria sa de lângă Pitești.

A trecut la cele veșnice la 18 noiembrie 1702, pe când se afla la Mănăstirea Cozia, și a fost înmormântat în tinda bisericii mari.

† Ştefan I (1673 - 1693)

Episcopul Ștefan a fost mai întâi egumen la Mănăstirea Sadova, din județul Dolj. A fost numit episcop de Râmnic la 15 ianuarie 1673 și a păstorit vreme de douăzeci de ani. Prin osteneala sa, episcopia a fost înstărită cu sate, vii, mori de apă și moșii. El a zidit din temelie Mănăstirea Sărăcinești. Episcopiei i-au fost închinate mai multe schituri: Dobrușa; Comanca de Câmp și Popânzălești, din Romanați; Bogdănești, Teica și Sărăcinești, din Vâlcea. La centrul eparhial a construit o nouă clopotniță și chilii din piatră în jurul bisericii episcopale. În ultimele zile ale vieții a luat marea schimă, cu numele Sava arhieroschimonahul, cum apare într-un pomelnic din Schitul Dobrușa. A trecut la cele veșnice în a doua parte a anului 1693, în Mănăstirea Sărăcinești, și a fost înmormântat în pridvorul bisericii.

† Ilarion II (1693 - 1705)

Episcopul Ilarion a fost mai înainte egumen la Mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea. A fost ales episcop de Râmnic la 18 iunie 1695. A slujit prima sa Sfântă Liturghie la 8 iulie 1693, de ziua Sfântului Mare Mucenic Procopie, în Mănăstirea Hurezi, de curând ridicată de domnitorul Constantin Brâncoveanu. A reparat Schitul Dobrușa și a refăcut Schitul Iezer, unde trăia pe atunci schimonahul Antonie, cunoscut ca Sfântul Cuvios Antonie de la Iezer. Mai târziu, episcopul Ilarion va consemna viața Cuviosului Antonie.

În martie 1705, pentru niște învinuiri, patriarhul Dositei al Ierusalimului, aflat pe atunci în țara noastră, l-a scos din scaun și l-a caterisit pe episcopul Ilarion. El a fost iertat și repus în treaptă, dar a fost lăsat ca stareț la Mănăstirea Snagov, din județul Ilfov, pe care o conduce aproape zece ani. La 4 septembrie 1714 la Snagov apare în acte un stareț nou.

Nu se știe sigur când a trecut la cele veșnice.