Iubirea de aproapele meu. Copilul
„Şi, şezând jos, a chemat pe cei doisprezece. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis: Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Marcu 9, 34-37).
Copilăria este inocenţă şi sacralitate, joc şi pasiune, frumuseţe şi iubire, o lume de miracole şi de uimire. Acum este perioada în care sufletele noastre sunt cu adevărat libere să cerceteze, să experimenteze, acum ne clădim întregul sistem de valori, ne conturăm personalitatea şi acum căpătăm cele mai frumoase amintiri ce ne vor însoţi pe tot parcursul vieţi.
„Copilăria este inima tuturor vârstelor” - Lucian Blaga
Joi, 17 septembrie 2015, la Centrul de Plasament Ana din Râmnicu Vâlcea, în cadrul proiectului Iubirea de aproapele meu, Ilorian Păunoiu şi invitaţii săi au oferit un program de muzică şi poezie presărat cu momente vesele interpretate de Marian Bărăscu, scriitor , preşedintele Asociaţiei Literare Rusidava Drăgăşani.
Cu această ocazie tinerii au primit în dar cărţi de la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul Vâlcea. Tânăra studentă la Conservator, Gabriela Elena Gagiu, acompaniată de formaţia Altamila, a interpretat mai multe melodii populare româneşti. Ilorian Păunoiu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, i-a surprins pe copii cu vocea sa frumoasă şi melodioasă, cu darul său de orator şi scriitor consacrat.
Alături de sfaturi părintești, membrele Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe Vâlcea, prezente la eveniment au oferit dulciuri şi fructe.
Acţiunea derulată prin proiectul Iubirea de aproapele meu, a fost organizată de Liga Femeilor Creştin-Ortodoxe Vâlcea, Societatea Culturală Anton Pann Vâlcea, Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul Vâlcea, Asociaţia Zâmbete Colorate Vâlcea, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, la iniţiativa domnului Ilorian Păunoiu, a doamnelor Gabriela Elena Gagiu şi Zenovia Zamfir. (Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe - Vâlcea)