Constituirea Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Râmnicului
La Centrul Eparhial din Râmnicu-Vâlcea a vut loc marți, 22 mai, şedinţa de constituire a Adunării Eparhiale pentru legislatura 2018- 2022.
Anterior începerii lucrărilor, în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae a fost săvârșită slujba de Te Deum.
Ședința extraordinară de constituire a noii componențe a Adunării eparhiale a avut loc în sala „Emaus” a Casei Sfântul Ierarh Calinic, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Adunarea eparhială este un organism deliberativ ce are drept competență discutarea și rezolvarea problemelor administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei.
În deschiderea lucrărilor, Chiriarhul Râmnicului a evidenţiat atribuţiile statutare și rolul Adunării Eparhiale în activitatea pastoral-misionară, culturală şi socială pentru următorii patru ani.
În cadrul întâlnirii au fost confirmați membrii aleși ai Adunării eparhiale și s-au desemnat membrii Arhiepiscopiei Râmnicului în Adunarea Națională Bisericească. Totodată, au fost desemnați membrii Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului și ai Consistoriului eparhial.
Membrii confirmați în cadrul ședinței extraordinare au primit noua funcție pentru o perioadă de patru ani, aceștia având dreptul să primească cel mult două mandate.
Adunarea eparhială este compusă din reprezentanții aleși ai clerului și ai credincioșilor, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni, cu o viață morală și religioasă demnă de un creștin.
Aceștia sunt împărțiti în cinci comisii de lucru: administrativ-bisericească, culturală și educațională, economică, bugetară și patrimonială, social-filantropică și organizatorică, juridică și de validare.