Meditații cu tinerii la Paraclisul Arhiepiscopal Buna Vestire
Centrul social-pastoral Buna Vestire din Râmnicu Vâlcea desfășoară activități sociale și educaționale în sprijinul elevilor cu merite deosebite la învăţătură, cât și a celor aflaţi în risc de abandon şcolar sau care provin din familii defavorizate, prin organizarea de meditaţii gratuite.
Paraclisul Arhiepiscopal Buna Vestire şi Şcoala Gimnazială Nr. 5 din Râmnicu Vâlcea au dezvoltat de-a lungul timpului o serie de activități comune, întemeiate pe dorinţa reciprocă de a crea şi păstra un dialog viu între Biserică şi Şcoală, în privința educării sănătoase și complete a tinerilor.
Cu binecuvântarea şi prin purtarea de grijă a ÎPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Centrul social-pastoral Buna Vestire din Râmnicu Vâlcea este implementat un program social-educaţional care vine în sprijinul elevilor din clasele gimnaziale care urmează să susțină examenul de Evaluare Națională.
Săptămânal sunt organizate meditații gratuite la Limba şi literatura română şi la Matematică, cu trei grupe de câte 20 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 5, aflată la mică distanță de Biserica Buna Vestire. Meditațiile se desfășoară după terminarea orelor de școală, în zilele de marţi, joi şi vineri. Înainte de începerea meditațiilor, copiii primesc de fiecare dată câte o masă caldă de prânz.
Sprijinirea elevilor cu merite deosebite la învăţătură, cât și a celor aflaţi în risc de abandon şcolar sau care provin din familii defavorizate, prin organizarea de meditaţii gratuite, este posibilă datorită lucrării de voluntariat a unor profesori iubitori de Dumnezeu și de copii, precum d-na Geta Bărbuși, profesoară de Matematică, d-na Mihaela Nălbitoru-Mărăcine și d-na Aura Maria Caraponu, profesoare de Limba şi literatura română. Un merit deosebit în coordonarea copiilor la aceste activități educative îl au d-na Steliana Stănciulescu și d-na Ionica Dicui, profesoare de Religie.
Paraclisul Arhiepiscopal Buna Vestire din Râmnicu Vâlcea dispune de un Centru social-pastoral de curând amenajat într-un imobil din curtea bisericii. Sala de cateheză în care se desfășoară meditațiile, cu o capacitate de 30 de personae, este dotată cu toată tehnologia necesară pentru desfăşurarea unor activităţi cultural-educaţionale diverse și oferă un confort deosebit.
Centrul social-pastoral Buna Vestire își desfășoară activitatea cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie și este coordonat de slujitorii Paraclisului Arhiepiscopal Buna Vestire, pr. Nicolae Moţoc, pr. Ştefan Zară, pr. Nifon Dorin Iancu și diac. Efrem Ovidiu Stanciu.
Bucuria tuturor celor implicați în acest proiect este reală. Copiii beneficiază de un sprijin semnificativ în vederea suplimentării cunoștințelor acumulate în Școală, profesorii continuă în mod jertfelnic misiunea de la catedră, iar preoții dau astfel mărturie despre iubirea lui Dumnezeu față de tineri, pe care Îi așteaptă să crească în mod sănătos și frumos, bine-lucrând în Biserică, familie și societate.