Eşti aici

Duminică, 25 mai, Mănăstirea „Sfânta Treime” din Drăgășani va primi veșmântul sfințeniei

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va săvârși duminică, 25 mai, slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Drăgășani. Slujba de târnosire va începe la ora 9.00, la finalul căreia Chiriarhul Râmnicului va săvârși Sfânta Liturghie.

Construirea Mănăstirii „Sfânta Treime” s-a realizat între anii 2020 – 2025 și reprezintă o firească reparație morală, ce reabilitează identitatea spiritual-culturală a Municipiului Drăgășani.
Prin acest act ctitoricesc, s-a dorit reînnoirea vieții monahală din municipiul Drăgășani, cunoscută fiind în documentele din secolul al XVI-lea existența unui așezământ monahal închinat Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi, care era metocul Episcopiei Râmnicului.
Din cauza vitregiilor vremii, acest așezământ monahal s-a năruit, iar la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, viața monahală din apropierea municipiului Drăgășani a fost reînviată după 200 de ani, prin ctitorirea noii mănăstiri, închinată Preasfintei Treimi, la construirea căreia s-au implicat, cu timp și fără timp, alese inimi credincioase și oameni care au împrumutat lui Dumnezeu din bunătatea și dărnicia lor.
Prin urmare, deși nu s-a putut realiza o reconstrucție pe locul inițial, cu ajutorul Preabunului Dumnezeu, s-a construit o frumoasă biserică de zid și un paraclis ca loc de tainică rugăciune, chilii și arhondaric care împreună cu trapeza amintesc de râvna de a-i urma lui Avraam în primirea străinilor, pentru a se împărtăși apoi de binecuvântarea și de cereștile daruri ale lui Dumnezeu, Cel în Treime slăvit.

Alte articole despre: