Proiectul „Școala de după Școală” la Parohia Boișoara
În cadrul parteneriatului catehetic-educațional dintre Parohia Boișoara și Școala Gimnazială Boișoara, a fost implementat Proiectul „Școala de după Școală”.
În contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, în prima săptămână din Postul Sfintelor Paști, preoții slujitori de la biserica cu hramul „Sfânta Filofteia" din incinta Spitalului Judeţean Vâlcea au săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru pacienții aflaţi în suferinţă, dar și pentru cei care au trecut pragul bisericii, în vederea dobândirii sănătății trupești şi sufletești.
„Arhanghelul Gavriil vestește Pururea Fecioarei Maria că Dumnezeu, din iubirea Sa de oameni, prin milostivirea Sa, plecând cerurile, va lua firea omenească, spre a o reînnoi şi a o înălţa la culmea Sa cea dumnezeiască şi cerească. Cu adevărat, minunată este taina lui Dumnezeu, Care Se face Om, pentru ca pe oameni să-i facă părtași vieții dumnezeiești”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la hramul bisericii Parohiei Dângești din Protoieria Călimănești.

„Dumnezeu Se descoperă omului care dorește să-L cunoască. Credința cea dreaptă nu este meritul omului, ci ea este revelată de Dumnezeu, începând cu „grăirea prin prooroci” încă de la facerea lumii și culminând „la plinirea vremii”, cu Evanghelia propovăduită de Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care i-a ales și i-a învățat pe Sfinții Apostoli dreapta credință, dreapta viețuire și dreapta cinstire a lui Dumnezeu. La rândul lor, Apostolii au predat Bisericii toate dogmele și poruncile lui Dumnezeu, spre propovăduire neschimbată, până la sfârșitul veacurilor”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Duminica Ortodoxiei la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori în Domnul,

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, a organizat o acțiune de întrajutorare a mai multor familii aflate în dificultate din localitatea Colonie Nuci, județul Vâlcea.
„Viața omului se preface, se înnoiește și crește în asemănarea cu Dumnezeu, prin rugăciune, prin efortul ascetic și prin împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos. De aceea, timpul Postului Mare este unul al lucrării duhovnicești înnoitoare”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la finalul Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, pe care a săvârșit-o la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, miercuri, 20 martie.